2021 – „brukenthal – 300 de ani”, la palatul brukenthal avrig

Anul viitor se împlinesc 300 de ani de la naşterea lui Samuel von Brukenthal, primul guvernator al Transilvaniei născut pe aceste meleaguri.

Pentru a marca aşa cum se cuvine această frumoasă şi deosebit de importantă aniversare, administratorii ai Palatului Brukenthal din Avrig (fosta reşedinţă de vară a baronului), pregătesc o serie de evenimente, grupate sub tema „Brukenthal – 300 de ani”. Cea mai mare parte a acţiunilor incluse în strategia administratorilor pentru acest eveniment aniversar vor fi dedicate publicului larg, astfel încât numărul beneficiarilor acestei sărbători să fie cât mai mare.
În anul 2021, „PALATUL BRUKENTHAL – THE FASHION PALACE – AVRIG” va fi gazda unor evenimente din domeniul modei, culturii, artei, ştiinţei şi tehnologiei etc, toate acestea fiind organizate în concordanţă cu spiritul şi felul de a fi modern al baronului Samuel von Brukenthal.
Samuel von Brukenthal (26 iulie 1721 – 9 aprilie 1803) a fost primul guvernator al Transilvaniei născut pe aceste meleaguri. Fiul cel mic al unui jude regal de origine germană, Samuel von Brukenthal a fost contemporanul lui Voltaire, al lui Jean-Jaques Rousseau, al Mariei Teresa, al tuturor marilor miniştri şi masoni ai Europei din perioada respectivă. Fostul guvernator a arătat o deschidere deosebită spre inovaţie, nou, modernitate, ştiinţă şi tehnologie, artă, cultură, literatură, diplomaţie etc, fiind una dintre cele mai importante
personalităţi ale vremii.
Baronul a fost Interesat de cunoaşterea legilor, a obiceiurilor juridice ale saşilor, cât şi a administraţiei publice, a studiat istoria, dreptul, filosofia şi teologia (la Jena şi Halle). a apărat interesele comunităţii săşeşti din Transilvania în faţa împărătesei Maria-Tereza. A avut una dintre cele mai valoroase biblioteci de corespondenţă cu Voltaire, cu Împăratul Austriei şi cu alţii. A reformat finanţele şi sistemul fiscal în Imperiul Habsburgic. a fost foarte apreciat pentru cunoştinţele sale culturale şi abil diplomat. Cât activează la Viena, colecţionează picturi şi în timp, deţine una dintre cele mai valoroase colecţii particulare din acel moment.2021 – „brukenthal – 300 de ani”, la palatul brukenthal avrig
Numit guvernator al Transilvaniei, revine la Sibiu unde, după modelul vienez, îşi construieşte un palat în stilul barocului târziu. Spaţiul fastuos al acestei reşedinţe, care adăpostea seratele muzicale şi literare patronate de baron, galeriile de artă, cabinetul de stampe şi
biblioteca, au reprezentat un nucleu spiritual pentru Transilvania.
După retragerea din activitatea publică, petrecută în urma neînţelegerilor cu Iosif al II- lea, succesorul împărătesei Maria-Tereza, Samuel von Brukenthal şi-a dedicat restul vieţii
activităţilor culturale şi îmbogăţirii colecţiilor sale de picturi, stampe, porţelanuri, piese arheologice, mineralogice şi numismatice.
În anul 1770, Baronul Samuel von Brukenthal oferea amatorilor de frumos posibilitatea de a vizita galeria sa de artă europeană. Aceasta a devenit, în 1817, muzeu public, una dintre primele instituţii de acest gen din Europa. Colecţiile de artă europeană ale baronului Samuel Brukenthal au fost deschise publicului încă din 1790, cu trei ani înaintea inaugurării Muzeului Louvre. Prin testament, Baronul Samuel von Brukenthal a dispus deschiderea Palatului ca muzeu public, gestul său înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminişti ai veacului.

2021 – „brukenthal – 300 de ani”, la palatul brukenthal avrig

În afara activităţilor deja planificate avute în vedere, responsabilii complexului baroc de la Avrig doresc să organizeze şi să găzduiască manifestări care să corespundă întocmai plăcerilor şi ideilor oaspeţilor. Ca urmare, a fost lansat un concurs de proiecte pentru
agenda culturală a anului jubiliar „Brukenthal – 300 de ani”, administratorii domeniului, împreună cu membrii Asociaţiei „Proiect Transilvania”, urmând să premieze cele mai bune propuneri cu suma de 10.000 lei, pentru ca apoi să se implice în organizarea şi promovarea
fiecărui eveniment. Asteptam propunerile dumneavoastra pentru serbarea aniversari jubiliare
la adresa de email mioarasinca@yahoo.com sau vizitati
www.palatulbrukenthalavrig.ro!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică