Un accident rutier a avut loc joi, pe DN1, între Săliște și Apoldu de Sus. Un autoturism și o autoutilitară s-au izbit într-o intersecție, vehiculul din urmă fiind proiectat în zidul unui restaurant.
Potrivit polițiștilor sibieni, de vină este șoferul autoutilitarei, care nu a acordat prioritate în intersecție.
„DN 1 intersectie cu DC 67, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Mureș, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Săliște spre drumul național, a pătruns în intersecție fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar dinspre Alba de către un bărbat în vărstă de 30 de ani, din Suceava”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată în zidul unui restaurant. Trei persoane au fost rănite, fiind vorba despre cei doi șoferi și o pasageră din autoturism, în vârstă de 25 de ani.
„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu trei echipaje SMURD, pentru acordarea asistenței medicale pentru trei persoane implicate, neîncarcerate. Intervenția se află în dinamică”, informează Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
În zonă se circulă greu.
Sursa foto: DRDP Brașov