Peste 240 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați, vineri, în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă. S-au dat amenzi de peste 8.000 lei în tot județul.
Cu această ocazie, au fost verificate 686 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 49 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 60 de mijloace de transport.
Ca urmare a acțiunilor desfășurate, 17 persoane au fost avertizate în scris pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Totodată, s-au aplicat 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.600 de lei, conform Legii nr. 61/1991R, în context COVID-19.
Polițiștii locali sibieni au verificat 249 de persoane fără a constata nereguli pe linia respectării măsurilor de protecție individuală.
În cursul zilei de 11 septembrie a.c., 14 jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă, în stațiunile montane Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în zonele de îmbarcare / debarcare ale telecabinei, pe raza stațiunii Păltiniș, în stațiile mijlocului de transport în comun și în piața Cibin din municipiul Sibiu. De asemenea, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în localitatea Arpașu de Sus. În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 2 sancțiuni în valoare de 3.500 lei.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.
În data de 11.09.2020 inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat următoarele activități din tematica supusa atenției:
- 3 unități de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din localitatea Slimnic. A fost aplicat un avertisment.
- 7 unități de alimentație publică din municipiul Sibiu. Nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Acțiunile au fost efectuate în colaborare cu celelalte instituții implicate – IPJ, ITM.