mașină răsturnată în șanț la cristian – șoferul avea o alcoolemie de 1,50 la mie
FOTO arhivă

Un bărbat în vârstă de 49 de ani s-a urcat băut bine la volan și a făcut accident la Cristian. A ieșit cu mașina în afara carosabilului și s-a răsturnat. Când au venit polițiștii la fața locului, omul stătea pe locul din dreapta. 

„La data de 17 septembrie, în jurul orei 19.15, Secția 1 Poliție Rurală Șelimbăr a fost sesizată cu privire la producerea pe DJ 106 E, la intrarea în localitatea Cristian, a unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului au identificat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, iar în interior, pe scaunul din dreapta față, o persoană de sex masculin, singură în autoturism”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

mașină răsturnată în șanț la cristian – șoferul avea o alcoolemie de 1,50 la mie

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul identificat în autoturism, în vârstă de 49 de ani, domiciliat în Orlat, ar fi condus autoturismul, proprietate personală. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testului de respirație fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză  s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de conducerea pe drumurile publice  a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice (art. 336 alin. 1 din Codul penal).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică