Partidul Național Liberal a câștigat mare parte din primăriile din județ, dar, conform numărătorilor paralele, a pierdut-o pe cea a municipiului Sibiu. Adrian Bibu, candidatul PNL a pierdut în fața candidatului FDGR, Astrid Fodor. Raluca Turcan însă consideră un câștig faptul că PNL va avea majoritate în Consiliul Local.
„Locuitorii municipiului Sibiu au cea mai mare încredere în echipa noastră, a liberalilor ! Votul a confirmat că PNL are cel mai mare număr de consilieri locali în Sibiu. Este o victorie bazată pe proiecte bine scrise, pe comunicarea reală cu oamenii din fiecare cartier al orașului, o victorie care ne obligă la acțiune. Vom reprezenta în Consiliul Local Sibiu, așa cum am făcut în toate situațiile, interesul public.”
Cât despre Adrian Bibu, Raluca Turcan spune că rezultatul obținut este unul bun, care îl califică drept câștigător.
„Am primit misiunea de a veghea de mai îndeaproape ca oricând la bunul mers al administrației sibiene. Adrian Bibu a obținut un rezultat care chiar dacă nu îl instalează în funcția de primar, îl califică drept câștigător. Este cel mai bun scor electoral al PNL Sibiu la alegerile locale din ultimii 20 de ani, iar pentru asta îl felicit pe el, întreaga echipă a organizației municipale, pe toți cei care au muncit în aceste luni pentru a prezenta sibienilor un program electoral profesionist și le mulțumesc tuturor celor care ne-au votat.
Adrian a avut o campanie dusă cu determinare și bazată pe soluții. Îi mulțumesc pentru asta în numele sibienilor și al PNL Sibiu ! Felicitări Adrian Bibu! Felicitări PNL Sibiu!”
a pierdt da-i cistigator ! strigator la cer cum rastalmaceste aceasta doamna realitatea ! A PIERDUT NU A CISTIGAT CUCOANA !