guvernul sprijină micii întreprinzători: a fost lansat primul grant pentru antreprenori, în valoare de 100 milioane euro

Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat că banii acordați micilor întreprinzători, în valoare totală de 100 de milioane de euro, ar putea fi suplimentați dacă numărul cererilor va impune acest lucru.

Programul a fost lansat luni, iar după numai o zi erau depuse 10.746 de cereri pentru microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile. „Într-o singură zi au fost depuse 10.746 de cereri pentru microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile! 100 de milioane de euro, din fonduri europene, vin în sprijinul micilor întreprinzători. Împreună cu miniştrii Marcel Boloş şi Virgil Popescu, am gândit o schemă de granturi pentru IMM-uri, care să sprijine economia românească în această perioadă de criză sanitară. De ieri, a fost deschisă platforma online prin care firmele pot accesa cei 2.000 de euro. Într-o singură zi s-au înscris 10,746 de antreprenori şi ne aşteptăm ca până vineri să epuizăm bugetul de 100 de milioane de euro (pentru maximum 50.000 de beneficiari)”, a anunțat Raluca Turcan.

Turcan: ”Vom ajunge la 1 miliard de euro bani daţi în sprijinul antreprenorilor români”

Vicepremierul Raluca Turcan spune că bugetul pentru acest program va putea fi suplimentat, în situația în care, până la data și ora stabilită vor fi mai multe înscrieri, peste bugetul inițial de 100 de milioane de euro. „Formularul de înscriere va rămâne activ până vineri, 16 octombrie 2020, ora 20:00, însă dacă suma alocată nu se epuizează, perioada se va prelungi. În perioada următoare Guvernul va lansa celelalte două scheme de ajutor pentru capitalul de lucru şi capitalul de investiţii, astfel, vom ajunge la 1 miliard de euro bani daţi în sprijinul antreprenorilor români”, a mai spus Turcan.

Unde se pot face înscrieri

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a lansat la începutul săptămânii înscrierea în cadrul măsurii 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 130 din 31 iulie 2020, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19. Formularul electronic de înscriere în cadrul măsurii va fi activ pe link-ul https://granturi.imm.gov.ro/auth/login. Formularul de înscriere va rămâne activ până vineri, 16 octombrie 2020, ora 20.00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului.

Un miliard de euro în sprijinul antreprenorilor români

În perioada următoare Guvernul va lansa celelalte două scheme de ajutor pentru capitalul de lucru și capitalul de investiții, astfel, vom ajunge la 1 miliard de euro bani dați în sprijinul antreprenorilor români.

Ajutorul de stat se va acorda prin intermediul următoarelor măsuri:

–           100 de milioane euro pentru microgranturi: IMM-uri fără niciun angajat, PFA-uri și ONG-uri cu activitate economică în domeniile cultural-artistice și cinematografie, cabinete medicale individuale implicate în tratarea pacienților infectați cu COVID. Valoarea unui microgrant va fi de 2.000 euro, iar numărul estimat al beneficiarilor este de max. 50.000. (ACEST GRANT ESTE ACTIV)

–           Granturi pentru capital de lucru în cuantum de 350 milioane euro (sumă ce include contribuția de la bugetul de stat și a beneficiarilor) pentru IMM-uri din domenii de activitate precum: HoReCa, serviciile de transport, industria de evenimente, editurile și bibliotecile. Numărul estimat al beneficiarilor este de max. 100.500.

–           550 milioane euro pentru granturi de investiții (sumă ce include contribuția de la bugetul de stat și a beneficiarilor) pentru: IMM din industria alimentară, energie, echipamente, servicii de îngrijire, reparații și întreținere, turism, hoteluri, confecții etc. Valoarea acestora va fi între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse pentru contractarea de finanțări. Numărul estimat al beneficiarilor este de max. 15.000.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică