Meteorologii au anunțat răcirea vremii pentru acest final de săptămână. La Bâlea Lac ninge de azi noapte, iar fulgii de zăpadă s-au așternut deja.
Nu într-un strat foarte gros, ci de doar un centimetru. Va continua însă să mai ningă, dar stratul de zăpadă nu va depăși 5 centimetri, și asta pentru că precipitațiile se vor transforma în unele mixte, spun meteorologii.

La Sibiu însă, ploile își vor mai face simțită prezența până sâmbătă, urmând ca duminică să se rărească tot mai mult. Temperaturile se peste zi se vor situa în jurul a 11 grade celsius, iar noaptea vor scădea până la 1, chiar 0 grade.
După data de 2 noiembrie se va mai încălzi ușor, dar ne vom situa în limitele perioadei, spun meteorologii.