Compania de Drumuri lansează în licitație Lotul 2 Boița – Cornetu, ultimul tronson care intră în procedură de achiziție publică
Compania de Drumuri lansează în licitație Lotul 2 Boița – Cornetu, ultimul tronson care intră în procedură de achiziție publică Compania de Drumuri lansează în licitație lotul 2 al Autostrăzii A 1 Sibiu –Pitești, segmentul Boița – Cornetu cu o lungime de aprox. 33 de kilometri fiind ultimul tronson care intră în procedura de achiziție publică, toate cele 5 loturi fiind, astfel, în licitație, evaluare, proiectare sau execuție, scrie romania-actualitati.ro
Contractul pentru lotul 2 al Autostrăzii dintre Sibiu și Pitești este estimat la aproape un miliard de euro iar documentația a fost realizată cu expertiza specialiștilor Comisiei Europene, finanțarea fiind asigurată din fonduri nerambursabile. Tronsonul care începe la Boița în județul Sibiu și ajunge la Cornetu aproape de Brezoi, în jud. Vâlcea este unul foarte dificil fiind prevăzut cu 50 de lucrări de artă: tuneluri, pasaje și viaducte, a explicat în exclusivitate pentru RRA, Mariana Ioniță, director general al Companiei de Drumuri : ,,Documentația de atribuire pleacă, astăzi, la ANAP. Este una extrem de grea, ca să vă dau un exemplu despre complexitatea acesteia, sunt 5 kilometri cu tuneluri și 11 kilometri de poduri, pasaje și viaducte, deci 16 kilometri sunt doar lucrări de artă. Noi mergem cu o procedură de precalificare după modelul lotului 3 ( Cornetu – Tigveni). Punctăm câteva criterii, astfel, avem între 18 și 24 de luni pentru proeictare deci cine vine cu 18 luni va primi punctaj maxim. Pentru execuție, potivit Hotărârii de Guvern cu indicatorii tehnico- economici sunt prevăzute 64 de luni dar sigur vin constructori puternici cu tehnologie modernă și vom puncta un termen redus. S-au făcut foraje suplimentare care să certifice traseul respectiv și o analiză a riscurilor geotehnice, pe o anumită secțiune este încadrare la risc mediu iar pe altele Risc Major. Am făcut și o analiză de impact asupra mediului, ne dorim ca traseul să fie cât mai prietenos cu mediul. “ a explicat Mariana Ioniță, Director General CNAIR.
Contactat de RRA, Mihai Crăciun, președintele Asociației Construim România consideră că termenele asumate sunt realiste iar pentru loturile 2 și 3 importantă este calitatea lucrării nu perioada de execuție. De asemenea, Mihai Crăciun solicită CNAIR să prevadă descărcări provizorii în DN 7 (Valea Oltului) astfel încât să se poată prelua circulația dacă tronsoanele cu tuneluri nu sunt finalizate conform graficului.
Singurul segment al Autostrăzii Sibiu – Pitești pe care se lucrează este lotul 1 Sibiu- Boița dar la primăvară se deschide șantierul și pe lotul 5 Pitești și Curtea de Argeș cu o lungime de 30 de kilometri. Loturile de mijoc, 2, 3 și 4 de altfel și cele mai complicate sunt în diferite etape de achiziție.
Sursa: romania-actualitati.ro