video: asistent pe ambulanță mort de covid - colegii din sibiu i-au adus un ultim omagiu

Un asistent medical, angajat al Serviciului de Ambulanță Teleorman, a murit, fiind infectat cu noul coronavirus. Colegii din toată țara, inclusiv cei din Sibiu, i-au adus un ultim omagiu. 

„Suntem profund îndureraţi de trecerea în nefiinţă a celui care a fost colegul nostru, asistent medical ALIN OLTEANU, în vârstă de 49 de ani, angajat al Serviciului de Ambulanţă Județean Teleorman, care a căzut la datorie în lupta cu virusul COVID-19. Dumnezeu să odihnească în pace sufletul chemat! Veşnic va rămâne în memoria noastră ca un erou! Sincere condoleanţe familiei şi celor dragi!”, transmit reprezentanții SAJ Sibiu.

video: asistent pe ambulanță mort de covid - colegii din sibiu i-au adus un ultim omagiu

video
play-sharp-fill

Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România, cât şi colegii din toate Serviciile Publice de Ambulanţă, într-un număr aproximativ de 11.000 de angajaţi, sunt alături de familia rămasă îndoliată şi îndurerată, și de colegii din Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman.

În toate Serviciile Publice de Ambulanţă este declarat doliu, motiv pentru care, în data de 04 noiembrie 2020, la ora 13.00, sirenele şi sistemele luminoase ale ambulanţelor au funcţionat continuu, ținându-se un moment de reculegere timp de un minut.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică