proiect de lege pentru repatrierea moaștelor unor sfinți din săliștea sibiului și sibiel

Un proiect de lege care prevede repatrierea moaștelor Sfinților Mărturisitori Ardeleni, din Săliștea Sibiului și Sibiel, a fost înregistrat, la jumătatea lunii octombrie, în Senatul României.

Inițiatorii propun autorizarea guvernului pentru a identifica și a aduce în țară moaștele Sf. Cuv. Mărturisitor Visarion Sarai, ale Sf. Mc. Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului și ale Sfinților Preoți Martiri Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, potrivit Mitropoliei Ardealului.

proiect de lege pentru repatrierea moaștelor unor sfinți din săliștea sibiului și sibiel

Aceștia au murit în închisoarea Kufstein din landul austriac Tirol, în secolul al XVIII-lea, când autoritățile austriece impuneau unirea ortodocșilor din Transilvania cu Biserica papală de la Roma.

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Ministrul Afacerilor Externe, Ministrul Justiției, Ministrul Finanțelor Publice și Secretarul de Stat pentru Culte vor emite ordinul privind stabilirea procedurilor de identificare și repatriere a sfinților.

„Așezarea raclei cu sfintele moaște se face, cu sprijinul Patriarhiei Române, la Biserica Sfânta Treime din Sibiel, județul Sibiu, unde au slujit Sfinții Preoți”, se menționează în proiectul de lege inițiat de senatori și deputați din mai multe partide politice.

Sf. Cuv. Visarion Sarai și Sf. Mc. Oprea Miclăuș au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română în 1950, iar Sf. Preoți Martiri Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel au fost canonizați în 1992. Singurul dintre Mărturisitorii Ardeleni care nu a sfârșit în temnița de la Kufstein a fost Cuv. Sofronie de la Cioara, care s-a refugiat în Țara Românească după ce fusese închis de mai multe ori în Transilvania.

Sursa: Mitropolia Ardealului

Ultima oră

Comentariul meu

Publică