a început campania electorală pentru alegerile parlamentare

Campania electorală pentru alegerile parlamentare a debutat vineri dimineața, la ora 7. Chiar dacă numărul persoanelor infectate zilnic cu coronavirus se apropie de 10.000, premierul și președintele au spus că dacă se respectă regulile nu sunt motive de îngrijorare, scrie mediafax.ro

„După părerea mea (…), campania electorală dacă este organizată cu respectarea regulilor care sunt prezente în hotărârea de guvern, care au fost, de altfel, regulile şi în campania pentru alegerile locale, nu există un risc suplimentar de răspândire. Dacă toţi candidaţii care îşi fac campanie şi echipele care îi însoţesc poartă mască, nu se apropie de oameni, vorbesc de la o distanţă rezonabilă, respectă numărul de persoane maxim la evenimente, gândiţi-vă că am redus la 20 de persoane indoor şi la maxim 50 de persoane outdoor, numărul maxim de participanţi la evenimentele electorale”, spunea Ludovic Orban

a început campania electorală pentru alegerile parlamentare

El preciza că mersul la vot este ca mersul la magazin și că în ziua votării la parlamentare se vor lua aceleaşi măsuri de prevenire ca la alegerile locale.

„Mai mult decât atât, organizăm ziua votului aşa cum am organizat-o şi la alegerile locale, astfel încât să nu existe un risc de răspândire a virusului odată cu exercitarea dreptului de vot de către cetăţeni. Ceea ce chiar nu există. E ca şi cum te-ai duce la farmacie să-ţi cumperi un medicament sau te-ai duce la un magazin, aşa e şi cu mersul la vot. Dacă ai mască, dacă păstrezi distanţa când stai în aşteptare ca să votezi, nu există risc de răspândire a virusului”, apreciază Orban.

O poziție similară are și președintele Klaus Iohannis.

„În ce privește votarea propriu-zisă, deci ziua alegerilor, nu sunt complicații. Noi am exersat cu ocazia alegerilor locale aceste lucruri. Secțiile de votare au fost foarte bine organizate, măsurile sanitare au fost foarte bine gândite și puse în practică. Iar în ce privește campania electorală, campania electorală nu va putea să aibă forma unor campanii cum am avut în alți ani, cu întruniri electorale și așa mai departe. Este evident că acolo unde incidența este mare campania electorală se va desfășura în media și pe on-line. Altă posibilitate nu va exista, dar, din fericire, aceste medii, clasice și noi, sunt la dispoziția românilor și politicienii vor putea să își facă campanie”, spune șeful statului.

În replică, liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, a făcut apel la responsabilitate, afirmând că o eventuală decizie privind amânarea aleerilor ar trebui luată împreună cu specialiștii din sistemul sanitar.

„Suntem în acest moment în linie dreaptă către alegerile impuse de către actualul Guvern pe 6 decembrie. Îmi menţin punctul de vedere că nu politicienii, nici chiar preşedintele României şi, în ultimul rând, primul ministru nu sunt cei îndreptăţiţi să spună acum dacă este bine sau nu să avem alegeri pe 6 decembrie. Eu fac în continuare un apel la preşedintele României să încerce măcar să devină preşedintele tuturor românilor, să scape de această povară de a fi nevoit să mintă, să acopere acest guvern incompetent. Cifrele de astăzi ne dovedesc că direcţia şi măsurile de prevenire şi măsurile urgente care trebuie luate ca acest trend ascendent fie oprit nu sunt cele corecte şi în continuare consider că România nu este pregătită ca în două săptămâni să intre în campanie electorală. Prioritatea noastră trebuie să fie sănătatea românilor şi dialogul între toate forţele politice şi acest lucru nu se poate întâmpla decât dacă preşedintele României până la urmă renunţă a mai fi şi preşedintele Partidului Naţional Liberal”, preciza recent Ciolacu.

Între timp, miniștrii Sănătăţii şi Afacerilor Interne, Nelu Tătaru și Marcel Vela, au emis un ordin comun pentru stabilirea unor măsuri de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor, întrunirilor, acţiunilor aferente campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din acest an.

Potrivit documentului, pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor din campania electorală se impun următoarele măsuri:

– menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţii la evenimente/întruniri/acţiuni, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;

– asigurarea condiţiilor necesare spălării sau dezinfecţiei regulate a mâinilor la locul de desfăşurare a evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor (preferabil portului mănuşilor); în cazul în care participanţii la activităţile electorale utilizează mănuşile, acestea vor fi schimbate frecvent evitându-se atingerea feţei cu mănuşile;

– asigurarea curăţeniei şi dezinfecţia riguroasă a încăperilor, inclusiv a toaletelor;

– purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată perioada desfăşurării evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale;

– afişarea, în locuri vizibile, a regulilor de acces şi de protecţie individuală privind purtarea măştii de protecţie, spălarea/dezinfecţia mâinilor, distanţarea fizică.

„Având în vedere riscul reprezentat de transmiterea virusului SARS-CoV-2 între persoane prin intermediul picăturilor de secreţii respiratorii, în scopul reducerii/evitării aglomeraţiei şi a contactelor interumane, se impune respectarea unor măsuri în cazul organizării de evenimente/întruniri/acţiuni care presupun prezenţa fizică a participanţilor, după cum urmează:

* limitarea numărului de persoane:
– în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis, limitarea numărului participanţilor la maximum 20;
– în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în aer liber, limitarea numărului participanţilor la maximum 50;
– în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;
– în cazul acţiunilor din uşă în uşă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2”, se arată în ordinul celor doi miniștri.

De asemenea, conform documentului, organizatorii evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor au obligaţia de a asigura şi de a respecta următoarele măsuri şi reguli:
– purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/ întruniri;
– afişarea, în locuri vizibile, a unor afişe şi/sau indicatoare privind regulile de acces în perimetrul/incinta/spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile, precum şi regulile de protecţie individuală privind purtarea măştii de protecţie, spălarea/dezinfecţia mâinilor, distanţarea fizică;
– efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
– interzicerea accesului persoanelor care prezintă semne vizibile de infecţie respiratorie la evenimente/întruniri;
– asigurarea unor fluxuri de intrare/ieşire separate, unice, ce vor facilita menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi;
– limitarea duratei evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis la maximum 2 ore;
– asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor desfăşurate în aer liber;
– distribuirea materialelor de propagandă electorală se va face la standuri de autoservire;
– asigurarea de recipiente de colectare/coşuri de gunoi cu capac, dedicate exclusiv aruncării măştilor de protecţie şi, eventual, a mănuşilor, în funcţie de numărul de participanţi estimat;
– menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv la cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;
– scena/spaţiul destinat vorbitorilor va avea o dimensiune suficient de mare pentru a permite menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între cei ce vor urca pe scenă;
– echipamentele utilizate în campanie, microfoane, staţii de amplificare, cameră video, aparate de fotografiat se vor dezinfecta înainte şi după utilizare;
– se vor asigura toalete pentru participanţi; în cazul toaletelor ecologice, se recomandă să existe lavoare cu apă şi săpun în proximitatea acestora; de asemenea vor fi plasate dispensere/flacoane cu soluţii dezinfectante sau soluţie alcoolică 70% pentru dezinfecţia mâinilor;
– suprafeţele se vor dezinfecta periodic, folosind produse biocide autorizate/avizate;
– aerisirea temeinică a încăperilor înainte şi după eveniment/întrunire.

„În ceea ce priveşte acţiunile electorale din uşă în uşă, între cetăţeni şi candidaţi/echipele de campanie electorală ale acestora, precum şi acţiunile de distribuire a materialelor de propagandă electorală, măsurile de prevenire a infectării se vor axa pe evitarea aglomerărilor unde distanţa fizică nu poate fi menţinută, pe evitarea contactelor ocazionale între persoane cu istoric de infecţie necunoscut şi pe evitarea contactului cu suprafeţe sau obiecte. În acest context se recomandă evitarea acestor acţiuni şi transmiterea materialelor de propagandă electorală online”, se precizează în ordin.

Totodată, se prevede că persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală vor purta masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată durata interacţiunii între acestea şi cetăţeni, menţinând distanţa fizică de minimum 1 metru între oricare două persoane; de asemenea, vor evita orice interacţiune apropiată cu persoanele care prezintă semne şi/sau simptome de boli respiratorii. În situaţia în care persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală prezintă semne şi/sau simptome de boli respiratorii, acestea nu vor participa la acţiunile în cauză şi se vor adresa medicului de familie pentru consult. Persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală îşi vor dezinfecta mâinile înainte de începerea acţiunii.

Se mai recomandă ca persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă să nu pătrundă în interiorul locuinţelor, iar materialele de propagandă electorală (broşuri, pliante etc.) vor fi oferite prin plasarea pe clanţa uşii şi/sau în cutia poştală.

În cursa electorală s-au înscris 7.136 candidați, potrivit unui raport Expert Forum.

Cei mai mulți candidați provin de la PMP (641), PNL (640), Pro România (639) și PSD (631).

Alianța USR-Plus a înregistrat 616 candidați. Alianța pentru Uniunea Românilor (AUR), unul dintre partidele relativ noi pe scena politică românească a înregistrat 621 de candidați. Cu un candidat mai puțin a înregistrat și Partidul Ecologist Român, care în săptămânile dinaintea alegerilor a atras mai multe figuri celebre, dar controversate, din alte partide.

S-au înregistrat 42 de candidați independenți.

Cea mai mare competiție este în județul Brăila la Camera Deputaților, cu 19,8 candidați pe loc, iar cea mai mică la Buzău, cu 9 pe loc. Și la Senat, lupta cea mai intensă se poartă în Brăila, cu 27,5 candidați pe un loc, cea mai slabă înregistrându-se în Prahova, 11,8 pe loc, relevă raportul.

Campania electorală se încheie pe 5 decembrie, la ora 7,00, iar votarea are loc pe 6 decembrie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică