mesaj viral pe twitter al gretei thunberg la adresa lui donald trump

Greta Thunberg îl trollează pe Donald Trump pe Twitter, folosind aceeași postare pe care președintele american i-o adresase în 2019. Postarea a adunat aproape un milion de aprecieri în câteva ore de la postare, scrie digi24.ro

Preşedintele american Donald Trump o ironiza în urmă cu un an pe adolescenta de 17 ani declarând că desemnarea activistei suedeze ca Persoana Anului 2019 de către revista americană Time este „ridicolă”.

mesaj viral pe twitter al gretei thunberg la adresa lui donald trump

„Cât de ridicol. Greta trebuie să ia măsuri pentru a-şi gestiona furia, apoi să meargă, aşa cum se făcea pe vremuri, la un film bun cu un prieten! Relaxează-te, Greta! Relaxează-te!”, a scris Donald Trump pe Twitter, comentând postarea unui alt utilizator care o felicita pe Thunberg.

Ca răspuns, Greta Thunberg și-a schimbat atunci pentru scurt timp profilul de pe Twitter adăugând că este „o adolescentă care lucrează la gestionarea furiei”.

Nu era pentru prima dată când Greta Thunberg era ţinta ironiilor preşedintelui republican. În luna septembrie 2019, Trump republicase pe Twitter un videoclip al discursului susţinut de adolescentă la un summit ONU pe teme climatice în care i-a denunţat furioasă pe liderii mondiali pentru eşecul măsurilor împotriva încălzirii globale adresându-le întrebarea „Cum îndrăzniţi?”. Preşedintele american, un adversar al ideii de încălzire climatică, a comentat sarcastic: „Pare o tânără foarte fericită, pe care o aşteaptă un viitor luminos şi minunat. E o privelişte atât frumoasă!”

Acum, folosindu-i cuvintele lui Donald Trump, Greta Thunberg spune că președintele este cel care a devenit ridicol atunci când cere oprirea numărării voturilor exprimate de americani la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie.

„Atât de ridicol! Donald trebuie să ia măsuri pentru a-și gestiona furia, apoi să meargă, cum se făcea pe vremuri, la un film bun cu un prieten” Relaxează-te, Donald! Relaxează-te”, a comentat Greta Thunberg la o postare pe Twitter a lui Donald Trump care cerea: „Opriți numărătoarea!”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică