raluca turcan: 6 decembrie este șansa ca românia să aibă în continuare un guvern în slujba interesului public și nu în slujba unor partide

Sibienii au înțeles că România nu mai poate continua cu o economie care nu produce și care nu e puternica. Faptul că în județul Sibiu, PNL a câștigat în urma alegerilor locale preşedinţia Consiliului Judeţean Sibiu, 18 consilieri judeţeni (56% din structura Consiliului Judeţean), 43 de primari din totalul de 64 de localităţi, primarul unui municipiu, primari în opt oraşe şi 34 de comune, 371 de consilieri locali, aproape jumătate din consilierii din întregul judeţ este un semn că sibienii au înțeles ce înseamnă performanța administrației liberale.

”Ne-am ținut de cuvânt. Asta, chiar în condițiile unei pandemii ce a cuprins întreg mapamondul”
Cu un an în urmă, după învestirea Guvernului PNL în Parlament, liberalii au deschis un nou drum pentru România. Am promis românilor că vor corecta, încă din primele zile de guvernare, acele măsuri impuse de PSD care au distrus domenii întregi de activitate, au pus democrația și instituțiile în pericol și au afectat viața oamenilor. ”Ne-am ținut de cuvânt. Asta, chiar în condițiile unei pandemii ce a cuprins întreg mapamondul. În ciuda dificultăților generate de pandemie, 1 an de guvernare PNL a adus României 4,1 miliarde de euro din bani europeni absorbiți, pentru proiecte destinate dezvoltării; Investiții publice record: 30 de miliarde de lei, cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani; 5,4 miliarde de lei investiți în sănătate și cu 1,2 miliarde de euro a finanțat dotările spitalelor și echipamente, din bani europeni; Accelerarea proiectelor de extindere a utilităților în toată România: 1 miliard de euro pentru rețeaua de gaze si 8 miliarde de lei pentru apă-canal. 1 miliard de euro finanțare nerambursabilă pentru companii, prin granturi, și multe altele. Vorbim de lucruri concrete, nu de discursuri politicianiste”, spune vicepremierul Raluca Turcan.
În plus, liberalii au deschis programul de susținere a economiei care va depăși 7% din PIB până la finalul anului. Iar cea mai mare investiție realizată vreodată în educație, s-a produs la începutul acestui an școlar și academic: 235 milioane de euro și beneficii pentru elevi: transport școlar gratuit, programe pilot demarate pentru masă la școală și after school. ”Vom continua proiectul de dezvoltare a României demarat în acest an, cu mult mai multe oportunități de fructificat datorită celor 80 de miliarde de euro, fondurile europene puse la dispoziția României. Din 2021, cu un parteneriat liberal de bună guvernare: Guvern, Președintele Klaus Iohannis, administrații locale și majoritate parlamentară care să lucreze pentru români”, a anunțat Raluca Turcan.
”La cât am făcut în acest an, am fi făcut de două ori mai mult dacă am fi avut și Parlamentul de partea noastră pentru că de nenumărate ori noi am muncit și Parlamentul a blocat, noi am căutat soluții, Parlamentul a venit cu populisme ieftine, noi am încercat să ducem oamenii spre un comportament rațional, PSD a venit și a aruncat în derizoriu noțiuni fundamentale pentru sănătatea publică, într-o perioadă de criză sanitară”, Raluca Turcan, președinte PNL Sibiu.

”Sibiul este cel mai bun partener al Președintelui Klaus Iohannis”
Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, spune că după ce PSD a confiscat Parlamentul “pe persoană fizică”, pentru favorizarea infractorilor, România merită să aibă în sfârșit un parteneriat între legislativ și Președintele României. „Sibiul este cel mai bun partener al Președintelui Klaus Iohannis și de aici, de la Sibiu, spunem tuturor că 6 decembrie este șansa ca România să aibă în continuare un Guvern în slujba interesului public și nu în slujba unor partide. 6 decembrie este șansa ca șantierele de autostrăzi deblocate să continue, ca economia să funcționeze, ca lupta împotriva pandemiei să se poarte cu responsabilitate și șansa ca Justiția română să fie independentă.” a conchis vicepremierul Raluca Turcan

Ultima oră

Comentariul meu

Publică