investiție de peste trei milioane de lei pentru reabilitarea spitalului de psihiatrie

Consiliul Județean Sibiu a semnat joi, 12.11.2020, contractul de execuție pentru lucrări de reabilitare termică a Pavilionului IV, din cadrul Spitalului de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda”, Sibiu.

Contractul a fost semnat cu SC NV CONST SRL, operatorul economic, care, în urma încheierii  licitației a fost desemnat câștigător. Valoarea contractului de execuție este de 3.384.729,08, fără TVA. Proiectul va fi realizat prin fonduri europene accesate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, obiectivul principal fiind de a sprijini tranziția către o economie cu emisii mai scăzute de carbon, dar și de a gestiona inteligent energie, implicit cea din surse regenerabile, în infrastructurile publice. Acest proiect contribuie în mod concret la strategiei Consiliului Județean Sibiu de a îmbunătățirii infrastructura existentă, dar și de a implementa acțiuni care contribuie la un mediu mai sănătos și sustenabil.

investiție de peste trei milioane de lei pentru reabilitarea spitalului de psihiatrie

investiție de peste trei milioane de lei pentru reabilitarea spitalului de psihiatrie

”Continuăm proiectele de investiție în infrastructura sănătății, dar care au și un însemnat beneficiu asupra mediului. Eficientizarea energetică a clădirilor este una dintre cele mai importante teme abordate în Pactul Verde European, care aduce beneficii comunității pe termen lung și va contribui în mod cert atât la creșterea calității actului medical, dar și asupra mediului înconjurător prin reducerea consumului gazelor cu efect de seră care au impact direct asupra schimbărilor climatice. Totodată,  proiectul va avea impact și din punct de vedere economic, deoarece contribuie la reducerea semnificativă a consumului de energie” a declarat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

investiție de peste trei milioane de lei pentru reabilitarea spitalului de psihiatrie

 Clădirea din cadrul Spitalului de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu găzduiește în momentul de față secția de gerontopsihiatrie, cu un număr de 50 de paturi. Termenul de execuție a lucrărilor este de 10 luni, iar 60 luni reprezintă perioada de garanție. Cele mai importante lucrări ce urmează a fi realizate, sunt:

  • reabilitarea termică a elementelor de anvelopă;
  • îmbunătățirea sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum;
  • instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice.
  • reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat;
  • lucrări conexe care contribuie la implementarea proiectului;
  • branșare gaz (Proiectare si racordare rețea gaz);
  • utilaje/echipamente – dotare și montare;

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică