Un al treilea vaccin împotriva coornavirusului a fost anunțat oficial în Anglia. Ultimele rezultate ale gigantului farmaceutic AstraZeneca au oferit o eficienţă de 70% pentru vaccinul anti-COVID-19 pe care îl dezvoltă împreună cu Universitatea Oxford, transmite CNBC.
Vaccinul prezintă o eficienţă de 90% după ce participanţii au primit o doză întreagă la aproximtiv o lună de la prima inoculare, care constă într-o jumătate de doză.
Ştirea vine după ce vaccinurile create de Pfizer/BioNTech şi Moderna au raportat o eficienţăa de 90% şi, respectiv, 94,5%.
Grupul britanic AstraZeneca a folosit datele a peste 23.000 de voluntari din Regatul Unit şi Brazilia şi urmează să colecteze un nou set de informaţii în următoarele săptămâni. Compania a declarat că analizele ulterioare ar putea altera rezultatele publicate luni, însă ar contura mai clar perioada de protecţie împotriva virusului.
AstraZeneca a adăugat că vaccinul poate fi depozitat şi transportat la condiţii normale de refrigerare de 2-7 grade Celsius pentru o perioadă de aproximativ şase luni.
De asemenea, compania poate produce până la 3 miliarde de doze în 2021, iar ţările UE au acceptat deja să plătească 2,5 euro pe doză.
Prin comparaţie, firma de biotehnologie Moderna declarat că vaccinul pe care l-a creat rămâne stabil la temperaturi normale de refrigerare pentru o perioadă de circa 30 de zile, iar preţul unei doze poate ajunge la 37 de dolari pentru anumiţi clienţi.
Vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 poate începe în Uniunea Europeană în primul trimestru al anului viitor, a declarat Andrea Ammon, şeful Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).