adrian tîmplaru cere ridicarea sechestrului pus pe avere de procurori
Foto profil public Facebook

Adrian Tîmplaru se află în arest preventiv, acuzat într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism și șantaj. În astfel de dosare, pentru că este vorba de sume mari de bani provenite din activitățile ilegale, procurorii cer aplicarea sechestrului pe averea celor cercetați. Măsura este luată pentru ca până la stabilirea ”drumului” și sumelor provenite, bunurile să nu fie înstrăinate. Adrian Tîmplaru însă a cerut ca sechestrul pus pe averea sa să fie ridicat.

Același lucru a fost cerut de sibianul Alex Bodi, finul lui Tîmplaru, săptămâna trecută. Și el este cercetat în același dosar și aflat în arest preventiv.

adrian tîmplaru cere ridicarea sechestrului pus pe avere de procurori

CITEȘTE AICI DESPRE CEREREA LUI BODI, FĂCUTĂ DIN AREST

Măsurile asiguratorii cerute de procurori au legătură cu prejudiciul din dosar. Pentru a se asigura că acesta va fi recuperat, se cere punerea sub sechestru a bunurilor și banilor deținuți de cei cercetați. În dosarul în care sunt cercetați Adrian Tîmplaru și Alex Bodi încă nu s-a stabilit prejudiciul. Procurorii trebuie acum să stabilească sumele provenite din traficarea tinerelor și ce bunuri au fost cumpărate cu acești bani.

wowbiz.ro scrie că dosarul în care Alex Bodi și Adrian Tâmplaru sunt judecați este disjuns dintr-un altul, început în anul 2015, despre care nu există prea multe informații pentru că acesta nu mai apare pe portalul instanțelor. Acesta se judecă la Tribunalul Dolj iar în ultima săptămână au mai fost citați trei bărbați din Târgu Jiu, Copșa Mică și Giurgiu, cu propunere de arestare preventivă. Acest lucru indică faptul că rețeaua de proxeneți destructurată de propcurori ar fi acționat la nivel național.

Acuzațiile aduse lui Tîmplaru

”La data de 04.08.2015, D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, sub coordonarea lui T.C.A. (Adrian Tâmplaru, n.r.) s-a constituit un grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane și proxenetism, din care fac parte și N.A.A. și C.A.I., aceștia recrutând tinere din țară în scopul exploatării sexuale în Germania.

Din datele existente (declarații persoane vătămate, declarații martori, procese verbale de investigații, procese verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de instanțele competente, procese verbale privind situația transferurilor financiare) s-a stabilit, în esență că, la scurt timp după destructurarea grupării conduse de C.I. (grupare specializată în traficul de persoane și proxenetism), inculpatul T.C.A. (unul dintre locotenenții lui C.), în timp ce se afla deținut în Penitenciarul Craiova, în perioada 2008 – 2011, i-a cunoscut pe inculpații N.A.A., B.M.C., și C.A.I..

Încă din perioada în care s-au aflat în penitenciar, aceștia au folosit rețelele sociale în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituția și, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate (situație materială precară, naivitate, lipsă de educație – factori determinanți pentru respectivele tinere în alegerea practicării prostituției), le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor.

Astfel, sub coordonarea inculpatului T.C.A. (membrii grupării îl încunoștințau cu privire la tinerele pe care le recrutau și locul în care le transportau și adăposteau, solicitându-i aprobarea pentru acțiunile lor; media neînțelegerile între membrii grupării și îi îndruma cu privire la activitatea infracțională; membrii grupării foloseau apelativul „nașul’ când i se adresau, iar acesta le zicea „fini’; colecta „taxe de protecție’), s-au pus bazele unei grupări infracționale specializată, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori și proxenetism, în secundar în șantaj (consecință a plății unor taxe de protecție) și trafic de substanțe interzise.

Încă din perioada în care s-au aflat în penitenciar, aceștia au folosit rețelele sociale în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituția și, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate (situație materială precară, naivitate, lipsă de educație – factori determinanți pentru respectivele tinere în alegerea practicării prostituției), le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor.

Astfel, sub coordonarea inculpatului T.C.A. (membrii grupării îl încunoștințau cu privire la tinerele pe care le recrutau și locul în care le transportau și adăposteau, solicitându-i aprobarea pentru acțiunile lor; media neînțelegerile între membrii grupării și îi îndruma cu privire la activitatea infracțională; membrii grupării foloseau apelativul „nașul’ când i se adresau, iar acesta le zicea „fini’; colecta „taxe de protecție’), s-au pus bazele unei grupări infracționale specializată, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori și proxenetism, în secundar în șantaj (consecință a plății unor taxe de protecție) și trafic de substanțe interzise”, se arată în propunerea de arestare preventive pe numele inclupaților.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică