Regele fotbalului mondial a murit cel mai probabil din cauza unei insuficiențe cardiace acute. Așa spune raportul preliminar al autopsiei.
Potrivit raportului preliminar al autopsiei, Diego Maradona a murit din cauza unei insuficiențe cardiace acute, anunță Digi 24. Legenda fotbalului a murit la vârsta de 60 de ani, miercuri, la ora locală 12:00, iar autopsia a fost făcută la morga din San Fernando, lângă Buenos Aires.
Legiștii care au efectuat autopsia lui Diego Maradona au făcut un raport preliminar, în care au precizat că motivul decesului a fost insuficiență cardiacă acută, „la un pacient cu cardiomiopatie dilatată, insuficiență cardiacă cronică congestivă care a cauzat edem pulmonar acut”, potrivit Ole.
Autopsia a fost făcută cu acordul familiei și la solicitarea procuraturii San Isidro, care a deschis o anchetă după confirmarea decesului, tocmai pentru a stabili împrejurările în care asurvenit și cauza.
Trupul lui Diego Maradona, depus la Palatul prezidenţial din Buenos Aires
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian care a decedat miercuri, a fost depus la Casa Rosada, Palatul prezidenţial din Buenos Aires, unde va avea loc priveghiul, conform imaginilor difuzate de posturile de televiziune TyC şi ESPN, potrivit Agerpres.
Sicriul a fost transportat într-o ambulanţă, însoţită un important dispozitiv de securitate, potrivit AFP.
Sute de oameni se aliniau deja în faţa palatului pentru a-şi putea lua rămas bun de la campionul mondial din 1986, care a murit la vârsta de 60 ani, în urma unei crize cardiace.
Fanii lui Maradona îi vor putea aduce un ultim omagiu idolului lor joi, între orele locale 06:00 şi 16:00 (9:00 – 19:00 GMT), potrivit unui comunicat dat publicităţii de Preşedinţia argentiniană.
Fosta soţie a lui Maradona, Claudia Villafane, şi cele două fiice ale lor, Dalma şi Gianinna, au sosit la Casa Rosada cu puţin înainte de miezul nopţii.
În urma lor au venit preşedintele Federaţiei Argentiniene de Fotbal (AFA), Claudio Tapia, precum şi jucători activi şi retraşi, în special coechipieri ai lui Maradona care au luat parte la epopeea Cupei Mondiale din 1986, câştigată de naţionala Albiceleste în Mexic. Toate aceste persoane şi-au putut lua rămas bun de la legendarul fotbalist înainte de a se permite accesul publicului în palat.
Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a decretat trei zile de doliu naţional după moartea lui Maradona, idolul unei ţări răvăşite acum de durere.
Decesul lui Diego Maradona s-a produs miercuri la prânz, în urma unui atac de cord, la domiciliul său de la periferia nordică a capitalei Buenos Aires.