mesajul consulului germaniei hans e. tischler în perioada premergătoare crăciunului

Şi în acest an dificil Consulatul Germaniei a împodobit chiar înainte de primul Advent bradul tradiţional de Crăciun. Anul care se apropie treptat de final a modificat abrupt viaţa tuturor oamenilor la nivel mondial, schimbând cotidianul tuturor şi mai cu seamă curmând nenumărate vieţi. În această perioadă a unor provocări deosebite în care dorul de unitate, de apropiere în familie şi grijă pentru cei apropiaţi nouă şi pentru sănătatea lor sunt deosebit de mari, membrii Consulatului Germaniei doresc să exprime gânduri de speranţă şi nădejde tuturor partenerilor şi prietenilor din întregul district administrativ.

mesajul consulului germaniei hans e. tischler în perioada premergătoare crăciunului

În ultimele luni am realizat din nou cât este de important să aparţinem Europei şi să ne bucurăm de protecţia şi sprijinul structurilor ei. Solidaritatea europeană, coeziunea ţărilor de pe continentul nostru au reușit chiar acum enorm de multe pentru salvarea de vieţi omeneşti, de locuri de muncă şi pentru susţinerea economiilor. Niciodată schimburile reciproce de păreri, încrederea şi cooperarea în parteneriat nu au fost atât de importante ca astăzi.

Un cadou aşteptat cu nerăbdare la nivel monidal este siguranţa cu privire la dezvoltarea unui vaccin sigur, despre care sperăm că ne va ghida vieţile spre normalitate. Să ne bucurăm cu toţii cât mai repede de acest cadou!

Auch in diesem schwierigen Jahr hat das Konsulat rechtzeitig zum ersten Advent den traditionellen Weihnachtsbaum aufgestellt. Das  Jahr, das sich allmählich dem Ende zuneigt, hat das Leben aller Menschen weltweit abrupt verändert, unser aller Alltag neu gestaltet und vor allem viele Menschenopfer gefordert. Das Konsulat Hermannstadt möchte in dieser Zeit der besonderen Herausforderungen, in der die Sehnsucht nach Zusammenhalt, Familiennähe, Sorge um unsere Nächsten und deren Gesundheit besonders groß sind, Gedanken der Hoffnung und Zuversicht allen Partnern und Freunden im gesamten Amtsbezirk zum Ausdruck bringen.

 

In den letzten Monaten haben wir erneut erfahren, wie wichtig es ist, Europa anzugehören und dessen Schutz und Unterstützung genießen zu können.  Die europäischen Solidarität, der Zusammenhalt der Länder auf unserem Kontinent haben gerade jetzt enorm viel bewirkt, um Menschenleben zu retten, um Arbeitsplätze zu sichern und um die Wirtschaft aufzufangen. Gegenseitiger Austausch, Vertrauen und partnerschaftliches Miteinander waren nie so wichtig wie heute.

 

Ein Geschenk, das weltweit sehnsüchtig erwartet wird, ist die Gewissheit über einen effizienten Impfstoff, der hoffentlich im nächsten Jahr unser Leben in die Bahnen einer Normalität lenkt. Mögen wir uns alle so bald wie möglich dieses Geschenks erfreuen.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică