Sezonul de schi la Arena Platoș Păltiniș se deschide pe 1 Decembrie. Deocamdată, accesul este interzis persoanelor care vin din zonele carantinate, cum sunt Sibiul, Șelimbărul sau orașele Cisnădie și Tălmaciu.
Se deschide sezonul de schi la Păltiniș
Complexul de schi și snowboard Arena Platoș Păltiniș deschide pe 1 Decembrie sezonul de schi. În ultimele săptămâni, instalațiile de producere a zăpezii artificiale au lucrat la putere maximă, și în ciuda temperaturilor destul de ridicate, a fost produsă o cantitate suficientă de zăpadă pentru ca pârtiile ce se vor deschide mâine să ofere schiorilor condiții de confort și siguranță maximă.
Deschiderea pârtiilor de schi se petrece sub rezervele impuse de măsurile autorităților privind combaterea răspândirii pandemiei de coronavirus. „În ultimele luni, am implementat toate măsurile recomandate de autorități pentru a limita răspândirea acestui virus. Am creat noi circuite, atât pentru clienți cât și pentru angajați și am suplimentat toate punctele în care clienții interacționează cu angajații resortului”, spune Ioana Dragomir, managerul general al complexului Arena Platoș Păltiniș.
Sistemul de așteptare la îmbarcare a fost redesenat, pentru a asigura păstrarea distanțării sociale între sportivii care așteaptă să urce în telescaun, pe teleski sau pe benzile rulante. Pentru a evita formarea de cozi la casierii, de anul acesta skipass-urile se pot achiziționa și online iar toate punctele unde se vând produse alimentare și non-alimentare au fost suplimentate. Și ca un bonus, în acest sezon nu se va percepe taxa de parcare.
„Clienții complexului trebuie să știe că vom respecta toate măsurile impuse de autorități, inclusiv purtarea măștii de protecție la baza pârtiilor și recomandăm purtarea de cagule sau buff-uri pe pârtie”, mai spune Ioana Dragomir.
Pârtia A este prima care se deschide
Prima pârtie care se va deschide e pârtia A, cea mai lungă pârtie a complexului, și sunt șanse mari ca până marți și pârtia Arena să poată fi funcțională. Programul de funcționare al instalațiilor de transport pe cablu va fi între 10 și 17. „Buna funcționare a complexului în acest sezon va depinde, în cea mai mare măsură, de modul în care clienții vor înțelege să respecte normele de siguranță impuse de autorități. Dacă regulile vor fi respectate, sunt convinsă că vom avea un sezon plăcut, chiar și în aceste condiții”, adaugă Ioana Dragomir.
Interzis persoanelor care vin din zonele carantinate
Pentru că municipiul Sibiu și alte câteva localități din județ sunt în stare de carantină, în cursul acestei săptămâni autoritățile permit accesul înspre stațiunea Păltiniș doar persoanelor care vin din zone necarantinate și au declarație de tranzit și persoanelor care pot face dovada unei rezervări de cazare în stațiune.