Un accident rutier a avut loc sâmbătă seară pe Dealul Dăii. Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost transportat la spital.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii sibieni a rezultat că o femeie în vârstă de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, ar fi derapat și ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către un tanar în varsta de 31 de ani.
În urma impactului, șoferul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital cu ambulanța.
„SAJ SIBIU a trimis de urgență un echipaj de tip B la un accident rutier produs pe Dealul Dăii. Un bărbat în vârstă de 31 ani a suferit un TCC acut și un traumatism lombar. A fost transportat la UPU în stare stabilă”, informează Genu Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.