hackeri
foto: arhivă

Hackerii au lansat un atac informatic pentru a obține informații despre lanțul de aprovizionare cu vaccin anti-COVID-19 care a vizat mai multe organizații și companii dar și departamentul fiscal și vamal al Comisiei Europene, a declarat joi firma americană de tehnologie IBM, adăugând că un stat național este probabil în spatele atacurilor.

Hackerii au trimis așa-numitele e-mailuri de tip spear phishing organizațiilor și companiilor, e-mailuri în care se recomandau ca fiind directorul de afaceri de la Haier Biomedical, o firmă chineză care este unul dintre liderii de piață în furnizarea de tehnologie pentru pentru „lanțul rece” de aprovizionare cu vaccin.

hackerii atacă firmele implicate în aprovizionarea cu vaccinul anti-covid

E-mailurile conțineau atașamente prin care hackerii încercau să obțină acreditări precum parole și detalii de autentificare.

Mesajele au fost trimise către o gamă largă de ținte. Printre ele se numără și Direcția Generală pentru Impozitare și Uniune Vamală a Comisiei. Alte ținte au fost localizate în Germania, Italia, Coreea de Sud, Republica Cehă, alte părți ale Europei și Taiwan.

Au fost vizate companii implicate în fabricarea panourilor solare, care pot fi folosite pentru a menține vaccinurile reci în locuri în care nu este disponibilă o energie fiabilă, o companie sud-coreeană de dezvoltare de software și o companie germană de dezvoltare de site-uri web, care susține clienții asociați cu producătorii farmaceutici, transportul containerelor, biotehnologia și producătorii de componente electrice pentru comunicații.

Identitatea atacatorilor nu este clară, dar IBM susține că metodele sofisticate folosite indica faptul că în spatele atacului ar fi un stat. Campania sustragere a informațiilor ar fi început în septembrie 2020.

Sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică