controale la secțiile ati din toată țara - au fost găsite mii de nereguli

Inspectoratele pentru situații de urgență au făcut controale în secțiile ATI din spitale, pentru a preveni incendiile similare celui din Piatra Neamț. Pompierii au găsit aproape 2.000 de nereguli si au dat amenzi.

Din 17 noiembrie și până lacum, echipele mixte de specialiști ai inspectoratelor pentru situații de urgență, DSP și/sau ISCIR au derulat 292 controale de prevenire la secțiile ATI din cadrul unităților sanitare existente la nivel național și au identificat 1.921 deficiențe în domeniul apărării împotriva incendiilor, 138 dintre acestea fiind remediate pe timpul verificărilor, scrie Mediafax.

controale la secțiile ati din toată țara - au fost găsite mii de nereguli

Pentru neconformitățile identificate în teren, personalul specializat a aplicat 1.493 sancțiuni contravenționale, dintre care 1.402 avertismente și 91 amenzi, în cuantum de 448.401 lei.

Principalele deficiențe identificate din domeniul apărării împotriva incendiilor au constat în nefuncționarea, neasigurarea mentenanței instalațiilor de detectie, semnalizare și avertizare a incendiilor ori neasigurarea echipării construcțiilor cu astfel de sisteme de protecție la incendiu, funcționarea fără deținerea autorizației de securitate la incendiu, lipsa dotării, neasigurarea mentenanței ori nefuncționarea instalațiilor de hidranți interiori/exteriori de incendiu, nedotarea sau neasigurarea verificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare de incendiu), neverificarea instalațiilor electrice cu personal atestat/autorizat, utilizarea instalalațiilor electrice cu defecțiuni sau improvizații ori suprasolicitarea acestora și marcarea necorespunzătoare a căilor de evacuare sau lipsa instalațiilor de iluminat corespunzătoare, precum și neasigurarea condițiilor de evacuare în cazul producerii situațiilor de urgență.

În municipiul București și județul Ilfov acțiunile de control sunt încă în desfășurare, având în vedere numărul mare al unităților sanitare în care funcționează secții de terapie intensivă.

Din punct de vedere al avizării-autorizării privind securitatea la incendiu a unităților sanitare, în 16 noiembrie funcționau 1.392 de clădiri ale unităților sanitare și private, cu paturi.

Din totalul acestora, 310 dețin autorizația de securitate la incendiu, iar 52 sunt autorizate parțial. Totodată, 728 dintre clădirile unităților sanitare nu necesită obținerea autorizației de securitate la incendiu. De asemenea, dintre clădirile care nu dețin autorizație (302), pentru 120 clădiri au fost eliberate avize de securitate la incendiu.

Autorizația de securitate la incendiu certifică faptul că o construcție respectă prevederile reglementărilor tehnice de proiectare. Acest document conferă persoanelor fizice sau juridice, deținătoare ale construcțiilor, instalațiilor și ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcțiune și de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinței de securitate la incendiu. Autorizația trebuie solicitată după admiterea recepției la terminarea lucrărilor și înainte de darea în funcțiune a clădirii.

Obligația solicitării și obținerii avizului și autorizației de securitate la incendiu revine investitorului, respectiv beneficiarului investiției.

Avizul/autorizația de securitate la incendiu trebuie obținute atât pentru construcții existente, atunci când se schimbă funcțiunile unui spațiu și/sau se execută lucrări de modificare, cât și pentru construcții noi. Pentru unitățile sanitare, această obligație a fost instituită începând cu anul 1992 și subzistă până la acest moment.

Construcțiile existente intră în procesul de avizare/autorizare doar în condițiile în care asupra lor se execută lucrări de modificare și/sau schimbare a destinației. Principala problemă a fondului construit existent este generată de exploatarea, chiar de zeci de ani pentru unele categorii de construcții, fără intervenții de reabilitare a instalațiilor utilitare existente sau lucrări de modificare care să vizeze îmbunătățirea tuturor cerințelor de calitate față de momentul edificării lor.

Sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică