Consilierii locali vor adopta încă o hotărâre care să vină în sprijinul HORECA. În starea de urgență s-a propus ca unitățile de cazare din Sibiu să renunțe la locurile de parcare destinate exclusiv lor sau să plătească taxa de închiriere la jumătate. Acum se dorește prelungirea măsurii până la finalul anului 2021.
În starea de urgență instituită în luna martie Primăria Sibiu a luat decizia ca unitățile de cazare din oraș care au locuri de parcare pe domeniul public pot renunța la folosirea lor exclusivă sau pot plăti 150 de lei, taxă redusă la jumătate, atât cât ar reveni lunar pentru un loc de parcare. A fost instituită apoi starea de alertă care s-a prelungit succesiv, astfel că hotărârea a fost menținută pe tot parcursul anului.
Pentru că industria HORECA este una dintre cele mia greu încercate de pandemie, Primăria Sibiu supune aprobării consiliului Local prelungirea acestei decizii până la finalul anului următor. Această hotărâre vine în completarea alteia, care prevede scutirea de taxe pentru terase.