sibiul la ieșirea din carantină - ce restricții se ridică și ce măsuri rămân în vigoare

Prefectura Sibiu a anunțat sâmbătă că localitățile care până acum s-au aflat în carantină vor ieși de sub această măsură. Dar, poate pentru că era weekend nu au mai ”lucrat” și la anunțul restricțiilor care rămân totuși în vigoare începând de luni. Acestea sunt prevăzute în Hotărârea de Guvern 1065/11.12.2020. Dar, o parte dintre acestea se aplică localităților care au rata de infectare de până la 1,5 la mia de locuitori și altele localităților care au între 1,5 și 3 la mia de locuitori sau peste 3.

Duminică, rata de infectare la nivelul municipiului Sibiu era de 4,86 la mia de locuitori. Asta înseamnă că în continuare barurile și restaurantele ar trebui să rămână închise, la fel ca terasele. La o rată de infectare de peste 3 la mie nici deschiderea cinematografelor nu este permisă.

sibiul la ieșirea din carantină - ce restricții se ridică și ce măsuri rămân în vigoare

Școlile și grădinițele rămân să își desfășoare activitatea online, decizie care a fost luată la nivel național, săptămâna trecută. Acest lucru se va întâmpla până în 23 decembrie, când se va lua vacanță, urmând ca revenirea la cursuri să se facă în 11 ianuarie. Rămâne însă de văzut dacă copiii se vor întoarce în clase sau tot pe internet.

O dată cu ridicarea carantinei mall-urile vor putea fi deschise și la final de săptămână, iar circulația pe timp de zi se va face liber, fără a mai fi nevoie de prezentarea unei declarații pe proprie răspundere. sălile de sport se redeschid, iar la saloanele de înfrumusețare se va putea merge fără nicio grijă.

Dar, purtarea măștii de protecție rămâne obligatorie în spațiile deschise, deci inclusiv pe stradă, excepție făcând copiii mai mici de 5 ani.

Restricțiile de circulație pe timpul nopții rămân în vigoare, cu câteva excepții:

În toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică