record de concedieri în marea britanie din cauza pandemiei
foto: arhivă

Rata şomajului în Marea Britanie în perioada august – octombrie 2020 a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. Concedierile au atins un record din cauza pandemiei de coronavirus, notează Digi24.

Pandemia de coronavirus (COVID-19) a afectat semnificativ piaţa forţei de muncă din Marea Britanie. Conform datelor publicate marţi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), în perioada august-octombrie 2020, rata şomajului a urcat la 4,9%, de la 4,8%.

record de concedieri în marea britanie din cauza pandemiei

Numărul celor disponibilizaţi a ajuns la nivelul record de 370.000 de oameni în perioada august – octombrie 2020, deşi în octombrie se înregistrase o scădere.

Astfel, numărul total al şomerilor a atins 1,7 milioane.

Cele mai afectate sectoare

Analiştii prognozaseră o creştere la 5,1% a ratei șomajului, iar Banca Angliei (BoE) previziona recent că până la finalul anului rata şomajului va ajunge la 6,3% şi la aproape 8% în trimestrul doi din 2021.

„Per ansamblu, vedem o continuare a recentelor tendinţe, cu o slăbiciune accentuată a pieţei forţei de muncă”, a apreciat Darren Morgan, director în cadrul ONS.

Numărul locurilor de muncă vacante a urcat la 547.000 în perioada septembrie – noiembrie 2020, în scădere cu aproximativ o treime faţă de anul trecut.

Pe statele de plată ale companiilor erau în noiembrie cu 819.000 mai puţini angajaţi decât la începutul pandemiei, arată datele ONS.

Cele mai afectate sectoare au fost industria ospitalităţii (unde au fost aproximativ o treime din locurile de muncă pierdute) şi vânzările cu amănuntul.

Motivul pentru care firmele au dat afară mai mulți angajați
Firmele au crescut numărul angajaţilor disponibilizaţi, anticipând sfârşitul schemei de sprijinire a locurilor de muncă, schemă care iniţial urma să se încheie în decembrie, dar a fost prelungită de guvern până la 31 martie 2021.

Ministrul britanic de Finanţe, Rishi Sunak, a anunţat luna trecută extinderea până în martie 2021 a schemei de sprijinire a locurilor de muncă, care urma să se încheie în decembrie, pentru companiile care au nevoite să-şi oprească activitatea şi pentru angajaţii lor. Programul, care va costa probabil miliarde de lire sterline, prevede că Executivul va plăti până la 80% din salariul fiecărui angajat, cu o limită de 2.500 de lire sterline (3.272 dolari) pe lună, dacă lucrează pentru companii care au fost forţate să se închidă temporar.

„Extinderea schemei furnizează un colac de salvare pentru mulţi angajaţi în timpul lunilor de iarnă dificile, dar marea întrebarea este ce se va întâmpla după 31 martie 2021”, a declarat Tej Parikh, economist-şef la Institute of Directors, citat de Agerpres.

Sursa: Digi24

Ultima oră

Comentariul meu

Publică