foto - incendii la avrig și hamba - pompierii le-au lichidat cu succes

Pompierii sibieni au avut vineri două misiuni de stingere pe care le-au lichidat prompt în ultimele ore

În cursul zilei de astăzi, pompierii militari sibieni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 2 incendii izbucnite la o centrală termică și o afumătorie, după cum urmează:

foto - incendii la avrig și hamba - pompierii le-au lichidat cu succes
  •  În jurul orei 10:30, pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă în localitatea Hamba pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o centrală termică electrică aparținând Dispensarului din localitate. Incendiul a fost lichidat în scurt timp fără probleme. Nu au fost semnalate victime. A ars instalația electrică care alimenta centrala termică și au fost degradați pereții spațiului în care aceasta era amenajată.
  • În jurul orei 12:30, pompierii militari ai Punctului de lucru Avrig au intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și cu un echipaj SMURD în localitatea Avrig, str. Unirii pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o afumătorie. Incendiul s-a propagat cu rapiditate și la o anexă gospodărească aflată în imediata vecinătate în care se aflau depozitate diverse materiale și aparate electrice. La fața locului au intervenit și membrii SVSU Avrig cu 1 autospecială de stingere. Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră, fără victime. Au ars acoperișul anexei gospodărești pe o suprafață de cca 50 mp, 4 biciclete, 2 motociclete, aparate electrice,etc

 

foto - incendii la avrig și hamba - pompierii le-au lichidat cu succes

foto - incendii la avrig și hamba - pompierii le-au lichidat cu succes

Intervenția promptă a salvatorilor sibieni a condus la înlăturarea pericolului de propagare a incendiului la casa de locuit din apropiere și a centralei termice aflate în respectiva anexă gospodărească.Cauza probabilă de izbucnire a fost folosirea focului deschis în spații închise fără a fi supravegheat.

Pompierii militari sibieni recomandă cetăţenilor întreţinerea instalaţiilor de gaze şi a centralelor termice, aceasta fiind o măsură obligatorie pentru evitarea incendiilor, exploziilor şi a intoxicaţiilor cu monoxid de carbon.

Întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale revine consumatorului, care răspunde pentru buna lor funcţionare. Verificarea instalaţiilor de utilizare este obligatorie după punerea în funcţiune în următoarele situaţii:

  • la intervale de doi ani;
  • în cazul neutilizării instalaţiei o perioadă mai mare de 6 luni;
  • după orice accident care ar putea afecta funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiei.
  • Când se constată prezenţa gazelor într-o încăpere, se va proceda de îndată la aerisirea acesteia. Aprinderea focului se va face numai după înlăturarea cauzelor care au determinat scăpările de gaze.

Reguli ce trebuie respectate dacă dispuneţi de o centrală termică de apartament:

  • Utilizaţi doar centrale termice certificate conform legii;
  • Montajul centralei trebuie efectuat numai de către firme autorizate;
  •  Solicitaţi verificarea tehnică periodică, această operaţiune se efectuează numai de către firme autorizate;
  • Dacă apare o defecţiune la centrala termică, urmaţi întocmai paşii indicaţi în manualul de utilizare;
  • Nu încercaţi să o reparaţi dumneavoastră.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu sunt mobilizați permanent, pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică