amenzi pentru sibienii care nu au purtat mască sau au încălcat restricțiile de deplasare

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 143 de forţe ale poliției și poliției locale.

Totodată, s-a acționat și în vederea instruirii reprezentanților HORECA cu privire la punerea  în aplicare a  prevederilor stabilite în cadrul Hotărârii nr. 1065 / 11.12.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19  și în cadrul Legii nr. 55/2020.

amenzi pentru sibienii care nu au purtat mască sau au încălcat restricțiile de deplasare

Vezi situația la zi în Sibiu AICI

Astfel, au fost verificate 1.173 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 119 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 78 de mijloace de transport, din care 67 de mijloace de transport public în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.500 de lei, din care:

  • 79 de sancțiuni în valoare de 10.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și
  • 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Polițiștii locali sibieni au verificat 274 de persoane și au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

În cursul zilei de 20 decembrie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă în zone aglomerate, piețe, terase și centre comerciale de pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă în stațiunile montane Păltiniș și Bâlea.

În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 8 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea 2 polițiști de frontieră au desfășurat acțiuni pe raza Mun. Sibiu, fiind efectuate verificări pentru un număr  de 29 persoane aflate în carantină și 33 persoane aflate în izolare.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică