Un tren care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea – Sibiu s-a defectat, astfel că traficul feroviar pe această secțiune de cale ferată este întrerupt.
Trenul s-a defectat pe Valea Oltului, între Lotru și Cozia.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe secţia de cale ferată 201, la kilometrul feroviar 353+500 de metri, între staţiile CF Lotru şi Cozia, judeţul Vâlcea, un tren de călători, care se deplasează pe relaţia Râmnicu Vâlcea-Sibiu, s-a defectat în linie curentă. Traficul feroviar este oprit. Din această cauză, un alt tren este oprit în staţia CF Cozia..
Se estimează reluarea circulaţiei feroviare, în condiţii normale, în 45 de minute.