românia poate accesa 10 milioane de doze de vaccin anti covid-19

10 milioane – numărul de vaccinuri pe care le poate accesa România pe baza contractului semnat de Comisia Europeană cu BioNTtech/Pfizer

Prezent sâmbătă, 26 decembrie, la Institutul de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino” la sosirea primei tranșei de 10.000 de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 de la BioNTtech/Pfizer, premierul României, Florin Cîțu a declarat: „Campania de vaccinare începe în același timp în România și în celelalte state membre ale Uniunii Europene. Avem totul pus la punct. Este un moment important, îl așteptăm de un an de zile”; „apariția vaccinului într-un timp record va ajuta la eradicarea pandemiei într-o perioada cât mai scurtă, sper eu; în completarea măsurilor pe care le avem, vaccinul vine să ajute la acest lucru”. De asemenea, premierul României a precizat că „săptămâna viitoare vom primi în jur de 144.000 de doze; în total, România va avea în jur de 10 milioane de doze de vaccin”.

românia poate accesa 10 milioane de doze de vaccin anti covid-19

Pe baza contractului semnat de Comisia Europeană cu BioNTtech/Pfizer, România poate accesa peste 10 milioane de doze de vaccin. În plus, în acest moment, Comisia Europeană urmărește dezvoltarea unui portofoliu divers de vaccinuri candidate pe platforme diferite, astfel încât să crească șansele de a avea mai multe vaccinuri disponibile, după autorizarea de punere pe piață acordată de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA). La începutul lunii ianuarie, EMA urmează să finalizeze evaluarea celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, respectiv vaccinul dezvoltat de compania Moderna. Numărul de doze repartizat României din vaccinurile ce ar putea obține recomandarea din partea EMA și autorizarea din partea Comisiei Europene va fi stabilit în aceeași manieră în care s-a perfectat contractul cu primul producător al cărui produs a trecut deja de aceste trepte.

Până în acest moment, Comisia Europeană a semnat contracte cu șase companii.

În baza acestor contracte semnate și în funcție de ce vaccinuri vor fi, în continuare, recomandate de către EMA și autorizate de către Comisia Europeană, România va putea accesa numărul de doze necesar pentru vaccinarea a 10,7 milioane de persoane, cu posibilitatea de suplimentare.
Conform Strategiei UE privind vaccinurile împotriva COVID-19, Uniunea Europeană și-a asumat un rol important în ceea ce privește garantarea accesului universal la testele, tratamentele și vaccinurile împotriva COVID-19. Obiectivele asumate de Uniunea Europeană sunt legate de asigurarea calității, siguranței și eficacității vaccinurilor și asigurarea accesului echitabil și în timp util la vaccinuri pentru cetățenii UE.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. Il donez si eu pe al meu, unui parlamentar, cineva din guvern, poate chiar domnului presedinte ca tot a vrut el sa se vaccinare si nu a fost lăsat..
    Cata grija pt popor, incredibil, da ca au împrumutat masina din Polonia să-l poate aduce în tara sau ca mai marii au mers cu avionul, da camionasul ala a făcut două zile si 3 nopti pe drumurile construite de cei ce ne-au condus nu se trage nicio concluzie? Informati-va bine oameni dragi si luati deciziile în deplină responsabilitate.

  2. adica pt 5 milioane de oameni?
    nu-i bai las pe altii care au nevoie mai mare sa-si faca. ma sacrific. daca cumva trebuie si pt mers cu avionul, la fel ma sacrific, pt cine isi doreste mai mult. asa sunt eu, altruist.