scăderea ratei de infectare la sibiu - ar putea fi redeschise restaurantele și cinematografele

Carantina de o lună impusă sibienilor se pare că a dat rezultate, pentru că rata de infectare la mia de locuitori a scăzut considerabil atât la nivelul județului, cât și în municipiul Sibiu. În 26 decembrie a fost prima zi în care rata de infectare din municipiu a scăzut sub 3 la mia de locuitori. Trend-ul descendent continuă, astfel că o parte din măsurile impuse de autorități ar putea fi ridicate.

Măsurile anti covid sunt stabilite de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în funcție de rata de infectare la mia de locuitori. Măsurile cresc gradual de la o rată de sub 1,5, apoi între 1,5 și 3 și peste 3 la mia de locuitori.

scăderea ratei de infectare la sibiu - ar putea fi redeschise restaurantele și cinematografele

Municipiul Sibiu înregistrează luni, 28 decembrie, a treia zi cu o rată de sub 3 la mia de locuitori, astfel că în următoarea ședință a CJSU ar putea fi ridicate o parte din măsuri. Măsura cu cel mai mare impact este redeschiderea restaurantelor, cafenelelor și barurilor, la interior. Asta după ce și terasele au fost redeschise la ridicarea carantinei.

Dar, chiar și redeschiderea restaurantelor și barurilor la interior s-ar face, conform legii, cu anumite condiții- spațiul să fie ocupat la doar 30% din capacitate. Aceeași măsură s-ar aplica și cinematografelor, dacă acestea ar putea primi din nou spectatori.

Lista cu măsurile impuse în cazul localităților care au o rată de infectare între 1,5 și 3 la mia de locuitori, cum este cazul Sibiului:

-În conformitate cu prevederile art. 1, alin. (7) din Anexa 3 la H.G. 1065/2020, pentru o perioada de 14 zile organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

-În conformitate cu prevederile art.1, alin. (8) din Anexa 3 la H.G. 1065/2020, pentru o perioada de 14 zile organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive–in sunt interzise;

-În conformitate cu prevederile art.6, alin. (1) din Anexa 3 la H.G. 1065/2020, pentru o perioada de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor
alimentare şi /sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00;

-În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi anterior care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

-În conformitate cu prevederile art.6, alin. (2) din Anexa 3 la H.G. 1065/2020, pentru o perioada de 14 zile activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără
a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06,00 –23,00;

-În conformitate cu prevederile art.6, alin. (6) din Anexa 3 la H.G. 1.065/2020 prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară;

-În conformitate cu prevederile art. 10, alin. (2) din Anexa 3 la H.G. 1065/2020, pentru o perioada de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din
capacitatea maximă a spaţiului;

 

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică