când are loc slujba de binecuvântare a anului nou - mesajul patriarhiei
foto: basilica.ro

Slujba de binecuvântare a Noului An, săvârșită de obicei la miezul nopții trecerii dintre ani, se va desfășura după ora 18.00, imediat după slujba Vecerniei, transmite Patriarhia, potrivit Mediafax.

„În contextul prelungirii stării de alertă, în care deplasarea în afara domiciliului este interzisă după ora 23.00, dar și al recomandărilor speciale ale autorităților pentru perioada de sărbători, slujba de binecuvântare a Noului An, care se săvârșea la miezul nopții trecerii dintre ani, va fi săvârșită anul acesta imediat după slujba Vecerniei din seara zilei de 31 decembrie 2020”, a anunțat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

când are loc slujba de binecuvântare a anului nou - mesajul patriarhiei

Slujba Vecerniei de la Catedrala patriarhală va fi oficiată între orele 16 și 18.

Sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică