În urmă cu doar câteva zile, sibienii au primit cu bucurie vestea că patinoarul din Parcul Sub Arini se va redeschide. Nici nu au apucat să se bucure de el, că la doar trei zile distanță, activitatea patinoarului a fost din nou suspendată.
Administratorii patinoarului au informat cetățenii că regulile de protecție trebuie respectate și pe gheață. Portul măștii este obligatoriu și distanța minimă recomandată la casierie este de 1,5 metri. De asemenea, au specificat și faptul că, intrarea pe pista de patinaj este limitată la un număr de maxim 300 de persoane. La doar câteva ore de la anunțarea redeschiderii patinoarului, autoritățile locale au fost prezente la control. În urma verificării efectuate, Prefectura Sibiu a informat administratorii patinoarului despre faptul că activitățile în aer liber sunt interzise, cu excepția celor cu un număr de maxim 10 persoane. Rezultatul informării a fost decizia de a suspenda din nou activitatea patinoarului, întrucât în condițiile prezentate afacerea nu ar putea fi susținută financiar.
”Ne pare rău să anunțăm că începând de mâine, 31 decembrie, patinoarul se închide, sperăm temporar”, au anunțat administratorii pe pagina oficială de Facebook.