Revenirea copiilor în şcoli e incertă. Una spune ministrul Educaţiei, alta coordonatorul campaniei de vaccinare.
Cert e că şcoala online e un chin, mai ales pentru cei din clasele terminale, atrage atenţia Cristina Tunegaru, profesor de limba şi literatura română, conform Mediafax.
„Aceşti copii au nevoie de o pregătire constantă şi orice întrerupere a legăturii cu şcoala îi afectează. Mai ales în ceea ce priveşte examenele pe care le susţin. Au un examen după alt model de subiecte, au nevoie de o pregătire foarte eficientă. Aceasta pregătiră eficientă se poate realiza numai la şcoală”, declară Cristina Tunegaru, profesor de limba şi literatura română.
Doar o vaccinare în rândul profesorilor i-ar putea aduce pe elevi mai rapid în bănci, consideră Magdalena Iacob, profesor de geografie şi istorie.
„În mare parte colegii mei sunt de acord şi abia aşteaptă vaccinarea pentru că suntem dornici să ne revedem cu copiii. Nivelul cunoştinţelor elevilor este puţin mai jos decât dacă am fi avut interacţiune faţă în faţă cu ei. Este nevoie de mai multă comunicare, mai multă socializare”, spune Magdalena Iacob.
Dinu Laurenţiu este profesor de geografie la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Capitală şi spune că, de când face orele online, stă în plus pe Zoom cu elevii ca să se asigure că au înţeles: „Sunt ore în plus pe care le fac tocmai pentru a-i putea ajuta pe copiii care îşi doresc să înveţe mai mult pentru că nu poţi să te încadrezi în 40 de minute. Aşteptăm de la Ministerul Educaţiei acele teste de antrenament ca să putem lucra pe acele teste cu copiii pentru Bacalaureat şi pentru Examenul Naţional”.
Sursa: Mediafax
este ceva normal ca este un chin „PREDATUL” online cand profesorul este sub standard, nepregatiti, adeptul unui sistem unde singura constanta este sa poata urla in fata la copii. sistemul educational este putred pe toata nivelele. profesorii care nu sunt in stare sa arunce o privire pe metode de predare din tari care au inceput cu predatul online mai demult. dar nu vor. ca e munca in plus…