În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 104 forțe ale poliției și poliției locale. S-au dat amenzi de aproape 10.000 de lei în prima zi din anul 2021.
„Astfel, au fost verificate 950 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 46 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 206 mijloace de transport”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.500 de lei, din care:
– 30 de sancțiuni în valoare de 7.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
– 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind distanțarea fizică.
Polițiștii locali sibieni au verificat 23 de persoane, fără a constatat nereguli.
În cursul zilei de 1 ianuarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunilor montane Bâlea și Păltiniș. În urma desfășurării activităților au fost aplicate 6 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea 2 polițiști de frontieră au desfășurat acțiuni pe raza Mun. Sibiu, fiind efectuate verificări pentru un număr de 27 persoane aflate în carantină și 22 persoane aflate în izolare.
Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.