O mașină a luat foc pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu. Pompierii sunt în centrul orașului pentru a lichida incendiul.
UPDATE
Pompierii militari au lichidat incendiul în urmă cu puțin timp. A ars aproximativ 40% din autoturism (compartimentul motor). Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.
Știrea inițială
Potrivit primelor informații, o mașină a luat foc în centrul Sibiului, pe strada Nicolae Bălcescu. La fața locului se află pompierii sibieni, intervenția fiind în dinamică.
„Pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au intervenit de urgență cu o autospeciala de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Din primele informații nu sunt semnalate victime. În momentul de față se intervine pentru lichidarea incendiului, intervenția este în dinamică”, informează Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Revenim cu detalii.