primăria despre taxa de salubritate - ”modificarea modalității de calcul a taxei de salubrizare este o obligație legală”
Foto Arhivă

Primăria Sibiu spune că modificarea modalității de calcul pentru taxa de salubritate este o obligație legală pentru toate unitățile administrativ teritoriale din țară, nu doar în cazul Sibiului. Conform acestui lucru, triplarea taxei pentru sibieni este oarecum justificată. Ce o mai justifică este majorarea a două tarife practicate de Soma, firma care colectează deșeurile la Sibiu, asta în opinia Primăriei Sibiu. Reprezentanții instituției au explicat și cum s-a ajuns la tarifele pe care sibienii le consideră exagerat de mari.

”Modificarea modalității de calcul a taxei de salubrizare este o obligație legală, stabilită prin legislația națională și deci peste tot în țară trebuie aplicat de administrațiile locale, nu doar în Sibiu. Această legislație stabilește o serie de măsuri pentru ca colectarea deșeurilor să se facă mai corect, prin selectare și reciclare, iar astfel România să îndeplinească țintele de reciclare a deșeurilor prevăzute de legislația europeană: maxim 40% deșeuri reziduale, 13,8% deșeuri reciclabile și 46,2% biodeșeuri din totalul deșeurilor municipale generate. Atingerea acestor ținte depinde de modul în care fiecare cetățean colectează selectiv, în mod corect, deșeurile. Reglementările au fost preluate de ADI Eco Sibiu și au fost aprobate într-un regulament care trebuie aplicat în toate unitățile administrativ-teritoriale din județ, membre ale acestei Asociații.

primăria despre taxa de salubritate - ”modificarea modalității de calcul a taxei de salubrizare este o obligație legală”

Modificarea taxei este necesară și din următoarele considerente:

– introducerea contribuției la economia circulară din anul 2020 ca obligație de plată pentru deșeurile depozitate la groapa de gunoi

– din cauza creșterii tarifelor practicate pentru compostarea și sortarea deșeurilor. La sfârșitul lunii decembrie 2020, ADI Eco a selectat prin procedură de achiziție operatorul care va gestiona compostarea și sortarea în județ. Tarifele practicate de operatorul selectat Soma sunt mai mari decât cele practicate anterior pentru aceste operațiuni. Astfel, pentru compostarea deșeurilor biodegradabile Primăria va plăti operatorului cu 62% mai mult în 2021 față de 2020 pe fiecare tonă de deșeuri colectate de la populație. De asemenea, și tariful pentru sortarea deșeurilor reciclabile a crescut cu 56% pe fiecare tonă.”, au transmis reprezentanții Primăriei Sibiu.

Despre explicațiile contradictorii date de Primăria Sibiu și Soma, CITIȚI AICI 

Cum s-au stabilit tarifele și modalitatea de calcul

Conform legislației, administrațiile locale au obligația de implementa instrumentul economic „plăteşte pentru cât arunci“, care este bazat pe cel puţin unul dintre următoarele elemente:
– volum;
– frecvenţă de colectare;
– greutate;
– saci de colectare personalizaţi.

Așadar, noile prevederi legale nu fac referire la taxarea în funcție de numărul de persoane și deci nu mai avem un instrument care să ne permită să diferențiem taxa în cazul persoanelor singure.

Ținând cont de infrastructura existentă în acest moment în Municipiul Sibiu, s-a considerat că mecanismul optim de aplicare a acestui instrument este cel bazat pe frecvență de colectare și volum. Alegerea unei alte metode dintre cele menționate implică costuri ridicate de implementare, care ar fi urmat să se reflecte tot în taxa de salubrizare.

Toate imobilele din Sibiu au calculat același volum de deșeuri și au același grafic de colectare. Astfel, toate casele dispun de volum identic, respectiv:
– o pubelă de 120 l pentru deșeuri reziduale;
– o pubelă de 120 l pentru deșeuri biodegradabile;
– o pubelă de 240 l pentru deșeuri de plastic/metal;
– o pubelă de 240 l pentru deșeuri de hârtie/carton.

Același volum a fost luat în calcul și pentru apartamentele de la blocuri sau condominii, respectând proporțional volumul recipientelor, raportat la numărul de ridicări.

Abonamentele propuse începând cu anul 2021 sunt diferențiate doar de numărul de ridicări propuse pentru pubela neagră, respectiv deșeurile reziduale. Volumul pus la dispoziție pentru celelalte tipuri de deșeuri este identic pentru toate tipurile de abonament. Diferențierea între utilizatori se va putea face din anul fiscal următor, dacă numărul de colectări ale pubelei negre se încadrează în abonamentul diminuat, respectiv în cazul abonamentului ECO – maxim 12 ridicări/an.

Având în vedere cele de mai sus, calculul taxei s-a făcut în următorul mod: Din taxa de salubrizare colectată de la populație, Primăria Sibiu trebuie să achite operatorilor de salubrizare costurile serviciilor prestate. Costurile totale pentru colectarea, transportul, sortarea, compostarea, eliminarea finală a deșeurilor generate de populație este estimat la 38.651.708,74 lei/an, din care utilizatorii casnici trebuie să achite 28.988.782 lei/an, restul reprezentând sumele care trebuie plătite de operatori economici. Suma totală este compusă din:
Deșeuri reziduale – 11.963.756,46 lei, adică 31% reprezintă costul cu fracția reziduală, din care 68 % este costul operatorului de colectare și transport, iar diferența de 32 % o reprezintă costul de eliminare finală la depozitul de deșeuri și contribuția la economia circulară de 80 lei/tonă (taxă care se virează direct la Administrația Fondului pentru Mediu);
Deșeuri biodegradabile – 12.830.114,45 lei, adică 33% reprezintă costul cu fracția biodegradabilă, din care 30,61% este costul cu compostarea deșeurilor plătit la stația de compostare Șura Mică
Deșeuri reciclabile – 13.857.837,83 lei, adică 36% îl reprezintă costul cu fracția reciclabilă, din care 18,36% sunt costurile achitate direct la stația de sortare Șura Mică.
Se estimează că cel puțin 5.000.000 lei vor fi rambursați de ADI ECO Sibiu, din vânzarea ambalajelor sortate, la sfârșitul anului 2020 și vor putea fi repartizați cetățenilor care au avut abonamente active în 2021. Astfel, o sumă de aproximativ 70 de lei va fi scăzută din costul abonamentului pentru toți utilizatorii.

Pentru a calcula taxa de salubrizare care revine fiecărei gospodării/locuințe, suma totală care trebuie plătită pentru activitățile de colectare și transport, sortare, compostare și eliminare finală la depozitul Cristian, precum și contribuția la economia circulară (care a crescut în 2020 de la 30 lei/tonă la 80 lei/tonă de deșeuri colectate și duse la depozit) s-a împărțit la numărul de imobile înregistrate în Municipiul Sibiu. S-a obținut în acest mod costul mediu al abonamentului lunar, adică abonamentul PRACTIC.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică