s-a semnat cel mai mare contract de apă si canalizare pentru sibiu - investiție de 174 milioane de euro
Foto Arhivă

Raluca Turcan, Ministrul Muncii, a anunțat semnarea celui mai mare contract de apă și canalizare din județul Sibiu. Cele 174 de milioane de euro vor aduce utilitățile în zece localități din județ, dar va fi modernizată și întreaga rețea.

„Contractul de finanțare a proiectului de apă și canal al Sibiului a fost semnat și mă bucur, ca membru al Guvernului României, ca reprezentant al Sibiului, să dau această veste!

s-a semnat cel mai mare contract de apă si canalizare pentru sibiu - investiție de 174 milioane de euro

La aproximativ o lună de când am inițiat la Sibiu, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, cu Primăria Sibiu, CJ Sibiu și cu operatorul de apă și canalizare acordul de măsuri în vederea asigurării finanțării, iată că PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ ÎN JUDEȚELE SIBIU ȘI BRAȘOV a intrat în linie dreaptă. Semnarea contractului de finanțare a presupus respectarea foii de parcurs asumată acum o lună și va însemna investiții de aproape 175 milioane de euro. Peste 133 de mii de locuitori din județele Sibiu și Brașov vor beneficia de rezultatele acestui proiect.

Ca membru al Guvernului, ca deputat de Sibiu și lider al celei mai puternice organizații politice locale mi-am asumat alături de colegii și partenerii mei proiecte care vor schimba viața locuitorilor. Acesta este unul dintre ele și, în același timp, unul dintre multele proiecte în care ne-a sprijinit necondiționat un bun prieten al Sibiului, Marcel Boloș, fostul ministru al Fondurilor Europene. Îi mulțumesc pentru acest lucru și îi felicit pe toți cei care s-au implicat: ADI APA SIBIU, Primăria Sibiu, Consiliul Județean și Apă Canal Sibiu.”, spune Raluca Turcan.

Investiții de 175 milioane de euro

Conform noului proiect, valoarea investițiilor realizate cu sprijin european este de 175 de milioane de Euro fără TVA, proiectul având o valoare finanțabilă de circa 190 mil. Euro (valoare care include creșteri datorate inflației sau a prețurilor unitare), majoritatea sumei fiind destinată reabilitării si extinderii sistemelor de alimentare cu apă potabilă.

La nivelul ariei de operare din județele Sibiu și Brașov, 46 de localități din 24 de unități administrativ teritoriale vor beneficia de ample lucrări de extindere și modernizare a infrastructurii care vor aduce o creștere a calității vieții pentru aproximativ 290.000 de locuitori și vor crea noi baze ale dezvoltării economice și sociale în zonele de implementare.

“Aș dori să subliniez că Primăria Municipiului Sibiu a investit constant în modernizarea infrastructurii astfel că, odată cu lucrările de reparații capitale din cartierele municipiului, precum și odată cu modernizarea străzilor, au fost efectuate și lucrări de reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată, lucrări care cu siguranță au crescut calitatea vieții locuitorilor din orașul nostru. În paralel, operatorul SC Apă Canal a efectuat lucrări de înlocuire, extindere și modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată atât din fonduri proprii, cât și din fonduri europene”, spune Corina Bokor, președintele ADI Apă Sibiu.

Extinderi și reabilitări de rețele apă potabilă în Sibiu

Pentru municipiul Sibiu sunt prevăzute lucrări în valoare de 68,83 milioane de Euro din care vor fi asigurate extinderi și reabilitări de rețele apă potabilă și colectoare de canalizare, reabilitarea aducțiunilor din sursele Gura Râului și Sadu, îmbunătățirea tratabilității Uzinei de apă ”Dumbrava”, modernizarea Laboratorului central de analize apă, precum și îmbunătățiri ale proceselor Stației de epurare Mohu, unde va fi extinsă treapta mecanică de reținere a deșeurilor și construită o instalație de uscare a nămolului tehnologic. Practic, este vorba de cea mai mare investiție în infrastructura de apă și canalizare a Sibiului, ce va genera o creștere a nivelului calitativ al serviciilor din municipiu si localitatile limitrofe.

“Beneficiarul acestei finanțări este Societatea Apă Canal din Sibiu, în cadrul căreia Municipiul Sibiu este acționar în proporție de 99,9 %. Din valoarea totală a proiectului de aproape 175 de milioane de euro, aproximativ 70 de milioane de euro vor fi investiți în municipiul Sibiu. Eu sunt foarte încrezătoare în ceea ce privește derularea acestui contract, având în vedere că Societatea Apă Canal are multă experiență în gestionarea proiectelor cu fonduri europene, atât din punct de vedere al managementului, cât și din punct de vedere executiv. Societatea Apă Canal a gestionat contracte cu fonduri europene atât în perioada de pre-aderare când a implementat din fonduri ISPA un contract de aproape 37 de milioane de euro, iar în perioada post-aderare a gestionat un contract de peste 100 de milioane de euro în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Alimentare cu apă în zece noi localități

La nivelul județului Sibiu, noul program investițional va permite alimentarea cu apă a zece noi localități (Miercurea Sibiului, Dobârca, Apoldu de Sus, Roșia, Daia, Nou, Cașolț, Cisnădioara, Săcădate și Ruși), canalizarea din comuna Poplaca va deveni funcțională prin construirea unui colector de transport apă uzată până în Sibiu, iar în orașul Miercurea Sibiului vor fi construite rețele noi de apa potabilă si de canalizare precum și o stație de epurare ape uzate. Acestora li se adaugă construirea de noi aducțiuni – cele mai importante fiind Sibiu – Tilișca și Sibiu – Șura Mare – Slimnic – Ruși, reabilitarea de uzine de tratare și stații de epurare, a rezervoarelor de înmagazinare a apei potabile, a rețelelor de apă și canalizare, obiective ce vor asigura buna funcționare întregii infrastructuri de gestionare a apei în localitățile unde activitatea este asigurată de către operatorul regional Apă Canal Sibiu SA. Valoarea totală a lucrărilor pentru județul Sibiu este de 129,36 milioane de Euro.

„Acordul semnat astăzi între Ministerul Fondurilor Europene și societatea Apă Canal Sibiu pentru implementarea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov reprezintă un pas înainte pentru o Românie normală, în care prin fiecare proiect care se implementează crește calitatea vieții locuitorilor, creează premisele unei dezvoltări economice sustenabile, dar contribuie și la sporirea calității mediului înconjurător. Printr-o colaborare strânsă, transparentă, dar și prin răspunsul ferm al Guvernului României la problemele din teritoriu, județul Sibiu beneficiază încă o dată de o investiție importantă”, precizează Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică