Președintele Iohannis a promulgat o lege prin care persoanele alergice primesc mai multe drepturi. Cei cu astm bronșic, anafilaxie, alergii alimentare sau intoleranțe vor avea acces mai facil la analize medicale și medicamentație, scrie digi24.ro.
Adrian este unul dintre cei aproape 4 milioane de români care se confruntă cu o alergie. Are 59 de ani și de aproape 30 suferă de astm bronșic.
„Am făcut niște teste, mi s-a descoperit că sunt alergic la câțiva alergeni, acarieni, iarbă, polen din iarbă. Îmi era foarte rău. Boala avansase, nu știam de ce îmi este rău, aveam dificultăți de respirație grave”, a povestit Adrian Mocanu.
Pe Adrian, boala l-a afectat și din punct de vedere profesional.
„Acum câțiva ani am vrut să îmi schimb locul de muncă într-un loc în care condițiile mă dezavantajau din punctul de vedere al bolii. Inițial, nu mi-am dat seama. Erau diferențe mari de temperatură. Ieșeam vara la 40 de grade, după care intram într-o încăpere frigorifică unde erau 2 grade și am făcut șoc termic, nu am rezistat”, a povestit bărbatul.
El spune că în ultimii șapte ani s-a confruntat cu lipsa medicamentelor specifice bolii, iar registrul special care s-a înființat prin lege contribuie la posibilitatea de putea comanda medicamentele.
Analizele pentru diagnosticarea alergiilor vor fi decontate
Depistarea la timp a unei alergii este esențială. La fel de important este și sprijinul financiar pentru teste. Noua lege prevede decontarea analizelor necesare diagnosticării, iar un registru național urmează să țină evidența celor care au alergii.
„În țările dezvoltate există registre pentru toate bolile. Doar așa știm câți pacienți există cu anumite boli”, spune Poliana Leru, medic alergolog.
Ea confirmă că în prezent există un deficit de centre specializate, de posibilități de evaluare și tratament pentru pacienții cu forme severe și dificile în spital.
Iar asta, spun specialiștii, duce la discriminarea pacienților, întrucât, de multe ori, nu există condiții de îngrijire la standarde corespunzătoare.
Dr. Poliana Leru dă exemplu de o astfel de situație de discriminare: „Când o secție de alergologie dintr-un spital este desființată fără a se ține cont de opinia specialiștilor, de nevoile pacienților, argumentul fiind mărirea sau dublarea altei secții pentru ală patologie”.
Cât costă analizele pentru persoanele alergice
Discriminarea, însă, abia acum începe, spun cei care suferă de alte afecțiuni, iar legea nu îi protejează.
Legea prevede și sprijinirea tuturor elevilor cu alergii: cantinele școlare sau cele studențești vor fi obligate să aibă un meniu special.
„Părinții trebuie să îi facă empatici pe copiii lor, să le facă cunoscută suferința celorlalți copii. E important să aibă grijă de sănătate. Ce se întâmplă la copii – ei sunt frustați de ce li se întâmplă: de ce noi nu suntem ca și ei? Și încep să facă greșeli, încep să mănânce, nu mai au grijă de sănătatea lor și ajung la doctor. La copii e o problemă, pentru că ei înțeleg rațional mai greu problema lor”, spune psihologul Carmen Stanciu.
Costul mediu al investigațiilor pe care o persoană alergică este nevoită să îl suporte este de 4.000 de lei pe an. Odată ce manifestă simptome de alergie, pacientul ajunge să consulte pentru investigațiile inițiale, în medie, trei specialiști de discipline diferite.