Frumusețea Transfăgărășanului, cel mai spectaculos drum din România, care a cucerit o mulțime de turiști, a fost surprinsă, în imagini, de către un fotograf. În timpul iernii, drumul e la fel de frumos ca vara. Acum însă are, parcă, un aer de basm.
În munții Făgăraș a nins neîncetat în ultimele zile. Zăpada s-a depus pe piscurile cele mai înalte, iar Transfăgărășanul a fost și el acoperit cu fulgii de nea. Drumarii au curățat carosabilul, astfel că se poate circula în continuare pe porțiunea care este încă deschisă. Fotograful Dragos Asaftei a pornit la drum și a surprins frumusețea naturii, apoi a postat imaginile pe rețelele de socializare pentru a împărtăși, cu cei care îl urmăresc, peisajele de poveste.
„Transfăgărășanul te inspiră oricând. Iarnă, vară, de sus sau de jos, nici nu contează. Drumul care străbate Munții Făgăraș, atât de îndrăgit și de străini, e și locul din care pornesc multe trasee prin masivul cu cele mai înalte vârfuri din România. Înainte să pornesc pe traseul spre Valea Râului Paltinu, am urcat până în locul în care e permis (Cabana Capra, de acolo e închis) și am fotografiat de la înălțime câteva secvențe din Transfăgărășan – DN7C”, a scris fotograful Dragoș Asaftei într-o postare publică pe Facebook.
În prezent, Transfăgărășanul este închis pe o porțiune de 28 de kilometri, mai exact pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104 (Piscu Negru – jud. Argeş) şi kilometrul 130,8 (Bâlea Cascadă – jud. Sibiu). Porţiunea închisă se redeschide circulaţiei începând cu 1 iulie 2021.
Drumul rămâne DESCHIS circulaţiei rutiere tot timpul anului pe următoarele zone:
- Județul Argeş – din localitatea Bascov până la Piscu Negru (km. 104) / Complex Capra (km.108);
- Județul Sibiu – de la intersecţia DN 1 cu DN 7C (km. 152) – Cârțișoara până la Cabana Bâlea Cascadă (km. 130,8).