După prima zi de înscrieri pentru etapa a II-a de vaccinare, la punctul de vaccinare din cadrul Redal Expo Sibiu au fost epuizate toate locurile disponibile pentru luna ianuarie. Prima programare disponibilă este în data de 5 februarie.
Vineri, 15 ianuarie, în județul Sibiu a debutat activitatea de vaccinare pentru categoriile de persoane din etapa a II-a. În această etapă vor fi imunizate persoanele cu grad ridicat de risc vârstnicii din centrele rezidențiale, adulții cu vârsta de peste 65 de ani, adulții care suferă de boli cronice, precum și persoanele care desfășoară activități în domenii – cheie, esențiale.
Se pare că majoritatea sibienilor abia au așteptat momentul pentru a se putea programa pentru vaccinare. În prima oră de la deschiderea platformei, aceasta a ”picat”. După operaționalizarea platformei online de înscriere au fost contorizate chiar și 18.000 de înscrieri pe minut. Astfel că, pentru persoanele eligibile din județul Sibiu care optează pentru centru de vaccinare de la Redal Expo Sibiu, programările pentru vaccinul anti Covid-19 pentru luna ianuarie au fost epuizate. Sâmbătă, 16 ianuarie, la ora 11:06, erau doar 77 de locuri disponibile în prima săptămână a lunii următoare, în data de 5 și 6 februarie.