harababura vaccinării la sibiu - un medic răbufnește: ”sunt un pescar de programări”
Foto pagina publică Facebook

Medicul de familie, Egri Eduard, spune că s-a transformat într-un pescar de locuri libere la vaccinare. Joi dimineața, când la Sibiu s-au putut face din nou programări online pentru vaccinarea anti covid, medicul a încercat timp de trei ore, dar nu a reușit să programeze niciun pacient.

Joi, județul Sibiu a primit noi doze de vaccin anticovid, astfel că sibienii s-au putut programa din nou prin intermediul platformei. La câteva ore însă, în municipiu nu mai era niciun loc liber, iar după alte câteva ore, platforma a devenit nefuncțională.

harababura vaccinării la sibiu - un medic răbufnește: ”sunt un pescar de programări”

În sarcina medicilor de familie intră și programarea pacienților pentru vaccinare. Doar că misiunea devine imposibilă atunci când dozele se epuizează repede, iar tehnologia nu îi prea ajută nici ea. După trei ore în care a încercat să facă programări, medicul de familie Egri Eduard s-a dat bătut.

”Sunt pescar, nu mai sunt medic.
Încerc să pescuiesc de azi dimineaţă programări pentru vaccinare pe platformă. Am reuşit de vreo două ori să mă loghez dar s-a blocat când am încercat să fac programarea efectivă. Iacă că au trecut trei ore deja în care frustrarea a atins cote mari, încerc să fac lucrul acesta în timpul meu liber şi cu toată bunăvoinţa pentru pacienţii care nu se descurcă singuri iar rezultatul este 0 programări.
Pe de altă parte mă bucur că sunt atâția doritori.
S-a anunţat dimineaţa că balta are peşte dar se pare că nu apuci un loc la mal.
Pescuitul pentru pasionaţi este relaxant, tipul ăsta de pescuit pe care îl practic acum este complet diferit.
Cu toată stima, pescar Eduard Egri”, este postarea medicului pe pagina sa de Facebook.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică