se deschide domeniul schiabil transalpina - prețuri și detalii despre pârtii

Cel mai frumos domeniu schiabil din România se deschide, mai mult ca sigur, weekend-ul următor. Prețurile sunt aceleași de anul trecut.

Vestea că domeniul schiabil Transalpina – Voineasa din județul Vâlcea urmează să se deschidă i-a bucurat pe sibieni, mai ales că locația se află la doar câteva ore distanță de Sibiu. Administratorul domeniului, Adrian Iepure, spune că sunt 99% șanse ca pârtiile să se deschidă începând de sâmbătă.

se deschide domeniul schiabil transalpina - prețuri și detalii despre pârtii

„Depindem foarte mult de CNCIR Pitesti și din prisma asta nu am vehiculat o dată certă, dar 99% wekend-ul viitor schiem la Transalpina. Se va efectua autorizarea săptămâna aceasta, de asta mai depindem”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, Adrian Iepure, administratorul domeniului schiabil Transalpina – Voineasa.

Anul acesta, vor fi deschise pârtiile de pe tronsonul telegondola, dar și cele din zona teleschiului. În schimb, nu vor funcționa pârtiile din tronsonul telegondola 2 și telescaun.

În ceea ce privește Apres-ski-ul acesta nu va fi deschis în acest an. „Nu intră în cadrul contractului de atribuire, fiind în litigiu. Cei care se ocupă de el nu vor să deschidă”, a mai spus administratorul domeniului. În schimb, pe pârtie o să fie amenajată o zonă cu mâncare fast-food.

Chiar dacă domeniul schiabil are mare potențial, fiind considerat cel mai frumos din România, investitorii nu s-au îngrămădit în zonă și nu sunt foarte multe variante când vine vorba de unități de cazare. „Suntem deficitari la capitolul cazare, dat fiind faptul că domeniul schiabil nu a avut o dată de deschidere. Sperăm să se rezolve și asta, să apară potențiali investitori”, mai spune Adrian Iepure, administratorul domeniului schiabil.

În ceea ce privește prețurile, acestea sunt aceleași ca cele de anul trecut. Le puteți consulta pe pagina de Facebook Domeniul schiabil Transalpina – Voineasa.

„Precizăm că, având în vedere toate reviziile și verificările tehnice din această perioadă premergătoare deschiderii, în prima săptămână turiștii vor beneficia de program extins 7 zile din 7, urmând ca din data de 9 februarie 2021 fiecare zi de marți să fie fără program cu public, aceasta fiind dedicată lucrărilor de întreținere tehnică periodică”, se arată pe pagina de Facebook.

se deschide domeniul schiabil transalpina - prețuri și detalii despre pârtii

Ultima oră

Comentariul meu

Publică