Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spune că elevii care vor merge fizic la școală vor primi măşti de protecţie.
Potrivit ministrului, exist un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar, scrie Digi 24.
„Ultimele date pe care le avem din teritoriu arată un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar. Deci ideea este că se vor primi măşti. De asemenea, am cerut o analiză, la fiecare trei zile, cu privire la stocurile de substanţe dezinfectante existente în şcolile româneşti. Această situaţie nu este de natură să ne îngrijoreze, şcolile sunt pregătite dacă asta va fi decizia”, a spus Câmpeanu, vineri, la webinarul online organizat de Ministerul Educaţiei în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi CNCAV dedicat personalului din învăţământ.
Ministrul a precizat că îşi doreşte ca şcoala să se reia fizic la începutul semestrului al doilea şi a spus că decizia va fi luată pe 2 februarie. Câmpeanu a explicat că învăţământul hibrid (online şi fizic) se va păstra acolo unde există profesori şi elevi care au indicaţie medicală pentru a continua cursurile de acasă.
„Va fi de datoria noastră să ne asigurăm pentru a asigura procesul de învăţare. Fie cu prezenţă fizică, acolo unde se poate, acolo unde scenariile permit, acolo unde elevii şi profesorii nu au contraindicaţii, fie în online, acolo unde nu se poate din cauza scenariului, acolo unde nu se poate, pentru că elevii sau profesorii au contraindicaţii, certificate medicale”, a mai spus Cîmpeanu.
Sursa: Digi 24
-
Măldărășanu a găsit motivele pentru care Sibiul nu a câștigat cu UTA. ”Pun asta pe seama ei”
vineri, 31 ianuarie, 2025
-
Remiză între FC Hermannstadt și UTA. Sibiul a jucat bine (video foto)
vineri, 31 ianuarie, 2025
-
CSU Sibiu a transferat un american din Bulgaria
vineri, 31 ianuarie, 2025
-
Zarvă mare la restaurantul Select. Mai multe mașini de pompieri în zonă
vineri, 31 ianuarie, 2025
-
Guvernul reduce frecvența acordării voucherelor pentru alimente în 2025
vineri, 31 ianuarie, 2025
La câte minciuni sau spus nu mai cred