Guvernul va prelungi măsurile de sprijin pentru sectorul HoReCa. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a vorbit despre sprijin financiar pentru angajarea de sezonieri și zilieri, plata șomajului tenic, sprijin pentru cei care angajează tineri, persoane cu vârsta peste 55 de ani sau români concediati abuziv în străinătate, scrie Digi24.
„În privinţa tichetelor de vacanţă lucrurile sunt nuanţate. Voucherele de anii trecuţi se pot folosi şi în 2021. Pentru sectorul HoReCa avem acordarea de granturi şi o schemă de ajutor de stat care va fi prezentată săptămâna viitoare. Anul trecut a fost an pandemic, iar tichetele nu au fost folosite. Ajutorul pentru HoReCa este destul de mare. Pe perioada de vară se pot angaja zilieri, unde putem ajuta cu o parte din salariile lor. Pentru HoReCa intenționăm să prelungim măsurile de sprijin ale celor care angajează zilieri sau sezonieri – 30% pentru zilieri și 45% din salariu pentru sezonieri”, a explicat ministrul la România TV.
„Trebuie să fie program de lucru flexibil, avem şomajul tehnic pentru persoanele afectate, avem zilierii şi sezonierii. Pe lângă acestea, în două săptămâni vom prezenta noi legi surpriză care vor ajuta şi economia României”, a mai spus ministrul.
Sursa: Digi24