Un alt șofer a crezut că poate învinge podul care trece deasupra străzii Viitorului. Sâmbătă dimineața a avut drum pe acolo, probabil pentru prima dată, pentru că altfel nu se explică de ce a încercat să treacă, știind că dubița pe care o conduce depășește reglementările de înălțime de acolo.
CITEȘTE: PRIMĂRIA SIBIU A ANUNȚAT CĂ STRADA VIITORULUI VA FI MODERNIZATĂ ȘI LĂRGITĂ
Și chiar dacă s-ar fi aflat pentru prima oară prin zonă, nu se explică de ce nu a observat indicatoarele rutiere care specifică faptul că pe sub pod pot trece doar mașinile care nu depășesc 2 metri înălțime.
Mașina a rămas înțepenită, dar, cu puțin efort și accelerație apăsată, șoferul a reușit să o scoată de acolo și și-a continuat drumul.
