mitropolia ardealului vrea sa construiască un schit la săsăuș

Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu vrea să construiască un schit în comuna Chirpăr, în satul Săsăuș. În prezent, proiectul se află în faza de obținere a autorizației de construire.

Schitul „Sfântul Serafim de Sarov” se va construi în intravilanul localității Săsăuș.

mitropolia ardealului vrea sa construiască un schit la săsăuș

„Amplasamentul este situat în partea de est-sud-est a județului Sibiu, pe un platou de deal la poalele căruia trece pârâul Noului, în sudul intravilan al satului Săsăuș. Localitățile aflate în jurul amplasamentului sunt Chirpăr – Săsăuș, Ilimbav, Șomartin, Poienița și Nou Roman”, se arată în memoriul de prezentare pentru obținerea acordului de mediu.

Potrivit datelor din memoriu, ansamblul monahal ortodox, cu rangul de schit, se va construi pe platoul istoric unde a funcționat, până la distrugerea de către ocupantul austriac, o mănăstire ortodoxă atestată documentar. mitropolia ardealului vrea sa construiască un schit la săsăuș

Obiective solicitate pentru realizarea Schitului:

  • Biserică
  • Corp chilii cu paraclis
  • Corp chili
  • Casa stareței
  • Casa preotului
  • Arhondaric (cazare)
  • Altar de vară
  • Turn clopotniță
  • Platformă gospodărească – în afara incintei principale
  • Grajd animale mari, cotețe păsări (în afara incintei)
  • Magazie și ateliere (în afara incintei)
  • Casa îngrijitorului de animale (în afara incintei)
  • Cimitir (în afara incintei)
  • Solar horticol (în afara incintei)
  • Parcare vizitatori

mitropolia ardealului vrea sa construiască un schit la săsăuș

În memoriu se mai arată că zece monahi sau monahii plus preot vor face parte din personalul schitului.

De asemenea, în memoriu se mai arată care sunt animalele crescute la schit, și anume: trei vaci, un măgar, zece oi și 20 de găini.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică