Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că în Europa crește din nou numărul cazurilor de infectare cu covid 19. Acest lucru se întâmplă după șase săptămâni în care numărul a fost în continuă scădere, scrie agerpres.ro.
„Constatăm o recrudescenţă în Europa Centrală şi de Est. Noile cazuri cresc, de asemenea, în mai multe ţări din Europa de Vest, unde ratele erau deja ridicate”, a declarat directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, în cadrul unei conferinţe de presă.
Săptămâna trecută, noile cazuri de COVID-19 în Europa au crescut cu 9%, până la puţin peste un milion, potrivit biroului regional al OMS.
„Acest lucru pune capăt unei scăderi promiţătoare observate timp de şase săptămâni a noilor cazuri, mai mult de jumătate din regiunea noastră înregistrând un număr din ce în ce mai mare de noi infectări”, a mai spus Hans Kluge.
Oficialul OMS a estimat că europenii trebuie să „revină la elementele de bază” pentru a lupta împotriva coronavirusului şi a variantelor sale, folosind instrumentele în vigoare şi accelerând vaccinarea.
„Trebuie să ne extindem portofoliul de vaccinuri”, a insistat el.
Din cele 53 de ţări din regiunea europeană a OMS, 45 şi-au început campania de vaccinare.
Conform datelor oficiale compilate de AFP, în Uniunea Europeană, 2,6% din populaţie a primit două doze din unul dintre vaccinurile împotriva COVID-19 şi 5,4% au primit cel puţin o doză.
Date recente despre vaccinările anti-COVID19 cu Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca sunt încurajatoare, a declarat la rândul său consilierul regional european pentru OMS, Siddhartha Datta.
Datele pot determina OMS să revizuiască recomandările privind intervalele între prima şi a doua doză de vaccin, a mai spus Siddhartha Datta.