Astrid Fodor își pregătește încet încet ieșirea de pe scena politică și administrativă. După ce a renunțat să mai candideze la alegerile pentru șefia organizației județene a FDGR, la cârma căreia s-a aflat în ultimii opt ani, a declarat în exclusivitate pentru Ora de Sibiu că nu va mai candida la alegerile locale din 2024 pentru un nou mandat de primar al Sibiului.
Astrid Fodor spune că nu ia în calcul o nouă candidatură pentru Primăria Sibiu, iar acum se concentrează pe finalizarea marilor proiecte pe care le-a început. ”Cu siguranță nu voi mai candida încă o dată. Acum am proiectele mari pe care mă concentrez și care cu siguranță că aduc plus valoare Sibiului. Nu știu dacă voi reuși să le termin până la finalul mandatului, dar cu siguranță că le vom implementa foarte bine, astfel că nu vor putea fi întrerupte și finalizate mai apoi. Acum asta e în plan, este bine că sunt trei ani fără niciun fel de alegeri, pentru că atunci când sunt alegeri asta e activitatea care ocupă tot timpul. așa că în anii care vin ne concentrăm pe proiectele pentru Sibiu”, a declarat Astrid Fodor pentru Ora de Sibiu.
Actualul primar al Sibiului spune că acum se concentrează pe activitatea din primărie, acesta fiind și unul din motivele pentru care nu a mai candidat nici la șefia județeană a FDGR. ”Am avut două mandate de președinte și unul de vicepreședinte. E suficient, cred că e timpul să vină oameni noi, o schimbare. Domnul Tischer e cel mai potrivit, a candidat și pentru președinția Consiliului Județean, e consilier județean. Ce i-am transmis este faptul că trebuie să se pregătească pentru organizarea alegerilor viitoare, aceasta fiind una din principalele activități ale organizației județene. Pe asta trebuie să se concentreze, să avem succes în 2024”, spune Astrid Fodor.