garda de mediu face controale pe olt - perioada prohibiției

Comisarii Gărzii de Mediu fac controale pe râul Olt, în zona localităților Turnu Roșu, Racovița, Bradu și Avrig, pentru a-i prinde pe cetățenii care pescuiesc ilegal.

„Pentru prevenirea pescuitului ilegal, în data de 09 martie 2021, comisari din cadrul Comisariatului Judeţean Sibiu al Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie – Biroul Delicte Silvice şi reprezentanţi din partea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, au efectuat controale/acţiuni de supraveghere în zone de pescuit, situate pe cursul râului Olt, în zonele Turnu Roşu, Racovita, Bradu şi Avrig, aflate în administrarea Asociaţiei Judeţene a Vanătorilor şi Pescarilor Sportivi Sibiu”, se arată într-o postare a Grăzii de Mediu Sibiu pe Facebook.

garda de mediu face controale pe olt - perioada prohibiției

Cu ocazia controlului au fost identificate mai multe persoane practicând pescuitul recreativ/sportiv (pescuitul efectuat cu undiţa sau cu lanseta în scop de agrement) şi a fost verificată legalitatea practicării acestuia, respectiv permisul nominal emis de către administratorul resurselor acvatice vii sau de asociaţiile de pescari sportivi.

Totodată a fost verificată şi dimensiunea legală a speciilor de peşti reţinute. Cu ocazia controlului nu au fost constatate încălcari ale prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 23 din 5 martie 2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Când este interzis pescuitul

Garda de Mediu atrage atenţia că, în perioada 01 februarie – 15 martie 2021 este interzis pescuitul recreativ/sportiv la ştiucă, în perioada 28 martie – 07 iunie 2021 este interzis pescuitul recreativ/sportiv la şalău şi biban, în perioadele 01 ianuarie – 31 martie 2021 şi 01 octombrie 2021 – 31 martie 2022 este interzis pescuitul recreativ/sportiv la păstrav (restricţia se aplică la speciile de păstrăv indigen, curcubeu şi fantanel).

„Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 23 din 5 martie 2008 privind pescuitul şi acvacultura, pescuitul recreativ în perioadele de prohibiţie sau în zonele protejate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 600 la 1000 lei împreună cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadă de 90 zile a permisului sau autorizaţiei de pescuit. Pescuitul fără deţinerea unui permis de pescuit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 la 600 lei. De asemenea, reţinerea peştilor sub dimensiunile minime legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 la 600 lei. Producerea, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă tip mofilament, precum şi pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 1 an şi 3 ani. Pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, pescuitul cu materiale explosive, pescuitul cu substanţe toxice şi narcotice de orice fel, precum şi folosirea armelor de foc în scopul omorârii peştilor sau altor vieţuitoare acvatice, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea dreptului de a pescui pentru o perioadă cuprinsă între 1 an şi 3 ani”, se arată în postarea de pe Facebook.

In zilele de 25 martie şi 25 aprilie se sărbătoresc două evenimente creştine importante respectiv Buna Vestire şi Floriile, ocazie cu care creşte cererea de peşte şi implicit pot apărea tentative de desfăşurare a unor activităţi ilegale de pescuit. Comisari din cadrul Comisariatului Judeţean Sibiu al Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu reprezentanţi din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală vor desfăşura acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică