Doi sibieni, proaspăt întorși din străinătate, care ar fi trebui să stea în carantină, au fost amendați de polițiști fiindcă au încălcat această măsură.
„În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 107 forțe ale poliției și poliției locale”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Astfel, au fost verificate 1.442 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 74 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 286 de mijloace de transport, din care 22 de mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 115 sancțiuni contravenționale în valoare de 19.000 de lei, dintre care:
– 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 de lei aplicate pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre doi tineri, unul în vârstă de 18 ani, din Copșa Mică, sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei, respectiv un alt tânăr în vârstă de 19 ani, din Tălmaciu, sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, ambii reveniți din străinătate;
– 91 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
– 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Polițiștii locali au verificat 49 de persoane și au aplicat 11 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
În cursul zilei de 18 martie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.
De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.
Pe timpul desfășurării activităților de verificare nu au fost situații care să genereze aplicarea de sancțiuni contravenționale.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.